Procurorii DIICOT au efectuat marţi percheziţii la o biserică ortodoxă dintr-o localitate din judeţul Constanţa, într-un dosar în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, transmite Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au avut loc la biserica ortodoxă din satul Coroana, comuna Albeşti, judeţul Constanţa, bărbatul vizat fiind preotul Gheorghe Daniel Rece.
„În cursul zilei de azi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, au efectuat un număr de două percheziţii domiciliare pe raza judeţului Constanţa, într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă. De asemenea, în conformitate cu art.170 Cod procedură penală, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la ridicarea mai multor sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din judeţul Constanţa”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Procurorii susţin că, în cursul acestui an, un bărbat de 44 de ani a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi să îi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit”, mai spun procurorii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
Sursa: www.g4media.ro