Elevii care au susţinut Evaluarea Naţională află astăzi, 12 iulie, în ce liceu vor învăţa din clasa a IX-a, după prima etapă a repatizării computerizate.
Specializări de la colegii din Bucureşti, Craiova, Constanţa, Galaţi şi Brăila se regăsesc în Top 10 al mediilor de admitere, conform datelor după prima etapă a repartizării computerizate a absolvenţilor clasei a Vlll-a.
Este vorba despre secţii de la Colegiile ”Sf. Sava”, ”Gheorghe Lazăr” şi ”Spiru Haret” din Capitală, ”Fraţii Buzeşti” din Craiova, ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa, ”Vasile Alecsandri” din Galaţi şi ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, din Brăila.
Rezultatele repartizării la liceu
Edu.ro a publicat repartizarea computerizată în licee, în funcţie de opţiunile elevilor şi de media de admitere la EvaluareaNaţională 2019.
În perioada 31 iulie - 1 august vor fi repartizaţi elevii care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în termen sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior primei etape.
Calendarul repartizării computerizate
Potrivit calendarului repartizării computerizate la liceu, în 12 iulie vor fi afişate rezultate candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat. Unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti.
Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
În perioada 15 - 18 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea depune dosarele de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care au fost repartizaţi. În perioada 19-23 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat.
A doua etapă de admitere la liceu
A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în zilele de 31 iulie şi 1 august.
Rezultatele la Evaluarea Naţională 2019
Rezultatele finale ale examenului de Evaluare Naţională 2019 au fost anunţate în 1 iulie şi arată că 73,2% dintre elevii care au susţinut probele au obţinut medii de 5 sau mai mari.
ÎN 2018, potrivit MEN, Colegiul ”Sfântul Sava” din Bucureşti a fost pe primul loc în ţară, cu ultima medie de admitere 9.91 la profilul real, specializarea Matematică - Informatică.
Pe lista primelor 50 de specializări s-au aflat mai multe unităţi din Bucureşti, dar şi licee şi colegii din Constanţa, Dolj, Buzău, Argeş, Bihor, Iaşi, Prahova, Brăila, Galaţi şi Cluj.
Ultima medie de admitere la cele mai bune 50 de unităţi din ţară a fost 9.45.
Sursa: www.stirileprotv.ro