Mama acuzată că şi-a omorât în bătaie copilul de 9 ani a fost arestată preventiv, duminică seara, potrivit deciziei Tribunalului Cluj. Femeia şi-a recunoscut fapta, dar nu a dat nicio explicaţie despre motivele pe care le-a avut pentru a comite această faptă, transmite MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că femeia, în vârstă de 36 de ani, şi-a recunoscut fapta în timpul audierilor de la poliţie.
„Pe numele femeii a fost emis de către Tribunalul Cluj un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului calificat. Aceasta şi-a recunoscut fapta în cadrul audierilor de la Poliţie, însă nu a putut oferi nicio explicaţie privind motivele care au determinat-o să îşi bată copilul”, a spus Morar.
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că micuţul de 9 ani a fost bătut crut, peste 80% din suprafaţa corpului fiind acoperită cu vânătăi.
„L-a zdrobit în bătaie pur şi simplu”, au spus sursele citate.
Cei doi fraţi ai băiatului din Cluj-Napoca, omorât în bătaie de mamă, un geamăn rămas în viaţă al copilului decedat şi un alt băiat de 11 ani, au fost internaţi, duminică, într-un centru de primire în regim de urgenţă al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj, unde vor primi consiliere psihologică.
Potrivit DGASPC Cluj, şi geamănul copilului mort era bătut, când a ajuns la centrul de primire în regim de urgenţă.
„Înainte de a fi aduşi la centrul nostru, copiii au fost consultaţi la UPU unde s-a constatat că cel de 9 ani, geamănul celui decedat, prezintă şi el urme de echimoze pe torace şi membre”, a spus Alina Chiorean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Cluj.
Alina Chiorean a precizat că în urmă cu patru ani, cei trei fraţi au mai fost în sistemul de protecţie, fiind crescuţi în sistemul de asistenţă maternală, după care au fost redaţi mamei.
Sursa : stiripesurse.ro