Percheziţii DIICOT la Tarom/ Procurorii suspectează mecanici şi un lider sindical că au furat piese de schimb şi combustibil / Directorul general Tarom: Percheziţiile vizează birourile sindicatelor din cadrul direcţiei tehnice

 

Procurorii Direcţiei de Investigaţii a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la Tarom, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul companiei. Potrivit acestora, ar fi vizaţi liderul sindical Aurel Curdov şi mecanici, suspectaţi de delapidare cu pese de schimb.

 

Directorul general al TAROM, Mădălina Mezei, a declarat pentru G4Media.ro că percheziţiile vizează direcţia tehnică şi se fac la sediul sindicatului.

 

”Este vorba despre o singură percheziţie în birourile sindicatelor din cadrul direcţiei tehnice. Este vorba de un dosar mai vechi. Noi predăm înscrisuri pe bază de ordonanţă, documente care au legatură cu activitatea direcţiei tehnice. Nu sunt vizate persoane, ci fapte”, a declarat Mezei.

 

Întrebată dacă percheziţiile au legatură cu eventuale achiziţii de piese, directorul general al TAROM a spus că nu poate da astfel de amănunte.

 

O anchetă realizată de Libertatea.ro în octombrie 2017 a dezvăluit că între 2014 şi 2016, mai multe rapoarte guvernamentale scot la iveală nereguli grave descoperite la Direcţia Tehnică a companiei de stat.

 

Printre acestea se numără abateri disciplinare, muşamalizarea unor incidente care ar fi putut să pună în pericol viaţa pasagerilor, un număr anormal de concedii medicale, o prezenţă fizică la locul de muncă de 60% şi minute de întârziere record cauzate de probleme tehnice.

 

  • De la Direcţia Tehnică au plecat 173 de salariaţi, între ian. 2014 şi dec. 2015, iar în locul lor au fost angajaţi doar 52 de specialişti

 

  • Controalele guvernamentale au scos la iveală că prezenţa fizică la locul de muncă este în medie de 60% şi nicio tură nu este completă

 

  • Auditorii constantă că există tehnicieni care figurează ”pontaţi” la Otopeni, deşi au călătorit în străinătate.”Angajaţi ai Direcţiei Tehnice TAROM merg să lucreze în străinătate la firme similare”, concluzionează raportul

 

  • Ministerului Transporturilor Raport MT 48730/2015: ”56 de salariaţi au fost în incapacitate temoporară de muncă 1.506 zile”

 

  • O zi de ”medical” este plătită, pe lângă salariu, cu 40 de dolari în cazul în care tehnicianul deţine licenţă şi autorizaţie

 

  • În 2015, ”problemele tehnice” au cauzat TAROM întârzieri de 138 de zile Din cauza întârzierilor, TAROM a plătit pasagerilor despăgubiri de un milion de euro

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro