Primarul liberal al oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat, duminică, la Antena 3, că fostul procuror al DNA Ploieşti Mircea Negulescu i-a propus să facă sex în trei cu Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu.
”M-a întrebat dacă aş vrea să facem ceva cu ea, în sediul DNA. Nu mi-a venit să cred. Nu o cunoşteam pe doamna respectivă. Apoi, mi-a zis că a fost o glumă.”, a spus Vlad Oprea, primar lăudat de Klaus Iohannis pentru cum arată oraşul Sinaia.
Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, aflat la al patrulea mandat şi trimis în judecată într-un dosar de luare de mită, a fost achitat în primă instanţă de Curtea de Apel Ploieşti. În acelaşi dosar, secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, a fost, de asemenea, achitată, în timp ce judecătorul Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţă la care s-a judecat procesul în care judecătoarea Ruxandra Popescu a fost trimisă în judecată alături de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea şi de secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, au dispus condamnarea magistratului şi achitarea celorlalţi doi inculpaţi.
Primarul Vlad Oprea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, şi secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, deferită justiţiei în acelaşi dosar, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, au fost achitaţi.
Vlad Oprea a fost reales primar pentru a patra oară de către locuitorii oraşului Sinaia, la scurt timp după ce a fost trimis în jduecată în acest dosar. Timp de aproape un an de la realegerea sa, Oprea nu şi-a putut exercita funcţia, fiind plasat sub control judiciar.
Sursa : stiripesurse.ro