Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, vineri, că, în 20 iunie, autoturismele, care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere, cu ocazia Zilei Podului.

 

Regula este valabilă doar pentru vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto.

 

”În data de 20 iunie, vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere”, se arată în comunicat.

 

Data de 20 iunie a fiecarui an este considerată „Ziua Podului”, în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului, în conformitate cu prevederile unui ordin al Ministerului Transporturilor din 2018.

 

 

 

Sursa: www.news.ro