Elevii intră, vineri, în vacanţa de vară, care se va încheia în 9 septembrie. Elevii claselor a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională începând de marţi, în timp ce probele Bacalaureatului au început deja.
Cei aproximativ 2,9 milioane de elevi din România intră, vineri, în vacanţa de vară.
Elevii de clasa a VIII-a mai au de susţinut Evaluarea Naţională, care debutează marţi, iar rezultatele vor fi afişate în 25 iunie.
Bacalaureatul a început în 3 iunie cu probele orale. Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată marţi, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi specializării - se va desfăşura joi, 4 iulie.
Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţiilor. Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate eventualele contestaţii, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Anul şcolar 2019-2020 va începe în 9 septembrie şi se va încheia în 12 iunie. Semestrul I se va încheia în 20 decembrie, iar al doilea semestru începe în 13 ianuarie.
Pentru profesori, anul şcolar 2019-2020 începe pe 1 septembrie şi se încheie pe 31 august, având 35 de săptămâni. Pentru elevi, cursurile încep pe 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie.
Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 5 iunie, iar cei de clasa a XII-a şi a XIII-a seral şi frecvenţă redusă vor încheia cursurile în 29 mai.
Anul şcolar nu va mai fi la fel de fragmentat ca până acum. Astfel, semestrul I se va încheia în 20 decembrie, când începe vacanţa de iarnă.
În săptămâna 26 noiembrie octombrie - 3 noiembrie, preşcolarii şi copiii din clasele primare vor avea vacanţă.
Semestrul al II-lea începe în 13 ianuarie şi se încheie în 12 iunie, iar vacanţa de primăvară va fi în perioada 4-21 aprilie.
Programul „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 - 20 mai 2020, pe o perioadă de cinci zile lucrătoare, care să nu coincidă cu aceea a tezelor.
Elevii intră în vacanţa de vară; se vor întoarce la şcoală în 9 septembrie
14 iunie 2019
(53 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
INCREDIBIL la BUCUREŞTI Pacienţii aflaţi în Spitalul de Ortopedie Foişor, scoşi în stradă fără preaviz!
(9 aprilie 2021)
165 vizualizări
Cod Portocaliu de ploi în 18 judeţe, valabil de astăzi de la ora 16 până mâine la ora 21.
(27 mai 2021)
72 vizualizări
Lovitură pentru opoziţie. CCR a decis că amnistia şi graţierea corupţilor nu pot fi interzise
(18 iulie 2019)
52 vizualizări
Au picat pe capete la admiterea pentru Institutul Naţional de Magistratură
(8 septembrie 2013)
429 vizualizări
Ludovic Orban: Parcurile ar putea fi deschise mai devreme. Ce se va întâmpla cu restaurantele
(24 aprilie 2020)
332 vizualizări
Actele de violenţă din şcoli, înregistrate şi anunţate la inspectorat într-o oră de la producere
(31 ianuarie 2015)
80 vizualizări
Număr mare de viroze în România. Un tânăr de 32 de ani a murit din cauza gripei
(10 ianuarie 2019)
113 vizualizări
Pe 30 decembrie au loc tragerile speciale la Loto de Anul Nou
(29 decembrie 2013)
89 vizualizări
10 Mai va fi zi de sărbătoare naţională
(23 aprilie 2015)
85 vizualizări
Sfinxul, vandalizat de turişti! Monumentul naturii, împrejmuit cu un cordon!
(21 octombrie 2019)
50 vizualizări
Proiect: Copiii vor primi 1.600 lei ca să meargă la şcoală
(25 ianuarie 2017)
564 vizualizări
Medic DROGAT, prins de poliţişti la volanul unui bolid de lux, în Mamaia
(17 iunie 2019)
195 vizualizări
O româncă de 25 de ani, însărcinată, a murit, iar alţi şapte români au fost răniţi într-un accident în Spania
(10 septembrie 2017)
414 vizualizări
Copiii români au parte de cele mai puţine dulciuri din UE
(27 februarie 2015)
736 vizualizări
COLECTIV: Încă un tânăr a decedat
(14 martie 2016)
238 vizualizări
Wizz Air şi Blue Air caută stewardese
(27 noiembrie 2015)
524 vizualizări
Raport al IGSU, în urma controalelor la secţiile ATI din ţară: Aproape două mii de nereguli în ceea ce priveşte siguranţa împotriva incendiilor
(14 decembrie 2020)
118 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























