Vacanţa de iarnă ia sfârşit luni, 14 ianuarie, când elevii se reîntorc la cursuri după trei săptămâni de pauză. Nu o vor face pentru mult timp, pentru că la finalul lunii îi aşteaptă o nouă vacanţă, cea care marchează încheierea semestrului I de studii din anul şcolar 2018-2019.
Vacanţa de iarnă a elevilor a început la 22 decembrie 2018 şi se încheie duminică, 13 ianuarie.
Odată cu reluarea cursurilor trebuie să fim pregătiţi şi de greu suportabilele blocaje în trafic la orele de vârf. De asemenea, medicii avertizează că revenirea copiilor în colectivităţi în această perioadă va duce la o creştere semnificativă a numărului de îmbolnăviri, aflându-ne în plin sezon al virozelor şi gripei.
Până la vacanţa intersemestrială, care începe la 4 februarie şi durează o săptămână, elevii vor mai avea o zi de „pauză” joi, 24 ianuarie, când e zi liberă, pentru că este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române. Cum ziua liberă cade joi, mulţi îşi pun întrebarea dacă Guvernul nu va da cumva liber pentru bugetari şi vineri, 25 ianuarie, aşa cum a făcut de Crăciun şi Revelion, caz în care elevii şi părinţii lor (dacă lucrează în domeniul bugetar) s-ar putea alege cu încă o minivacanţă de patru zile.
Începe apoi ultima săptămână din semestru, care este consacrată de obicei încheierii mediilor şi clarificării situaţiei şcolare.
Elevii revin la şcoală pentru semestrul al doilea luni, 11 februarie.
Va urma după aceea vacanţa de primăvară, care include perioada Paştelui (catolic: 21 aprilie, ortodox: 28 aprilie), dar şi ziua de 1 Mai, care era liberă: vacanţa de primăvară: 20 aprilie - 5 mai 2019.
Mult aşteptata vacanţă de vară este programată în intervalul 15 iunie - 15 septembrie 2019.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.
Elevii încep şcoala. Când e următoarea vacanţă
13 ianuarie 2019
(197 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Becali poate să aibă telefon mobil când munceşte, dar va continua să meargă la muncă însoţit de un supraveghetor
(22 septembrie 2014)
85 vizualizări
CNADNR plăteşte 1 milion de euro pentru a proteja de furturi şi gunoaie peste 180 kilometri de autostradă
(11 august 2014)
106 vizualizări
De ce depinde valul al doilea de coronavirus. Anunţul făcut de Nelu Tătaru
(12 mai 2020)
217 vizualizări
Cutremur la 60 de kilometri de Ploiesti !
(23 martie 2021)
832 vizualizări
A doua zi de doliu naţional. Peste 16.000 de oameni au aşteptat chiar şi 9 ore pentru a-i aduce un omagiu Regelui Mihai
(15 decembrie 2017)
110 vizualizări
MEN: Cursuri suspendate integral, vineri, în nouă judeţe şi în Capitală din cauza vremii nefavorabile
(2 martie 2018)
263 vizualizări
Inca doi ani cu masca pe figura ! Alexandru Rafila: Mă aştept ca epidemia de coronavirus să dureze şi anul viitor !
(11 aprilie 2020)
1640 vizualizări
Nu mai poţi avea permis de conducere în România, este oficial: ce te lasă fără carnetul de şoferi pentru totdeauna
(20 decembrie 2022)
163 vizualizări
Protest violent la Pungeşti împotriva gazelor de şist/ Jandarmii, gata să foloseasă forţa
(16 octombrie 2013)
138 vizualizări
Principesa Margareta, noul preşedinte al Crucii Roşii Române
(16 mai 2015)
206 vizualizări
Când începe vaccinarea copiilor între 12 şi 15 ani
(31 mai 2021)
56 vizualizări
Elena Udrea are COVID. Fostul ministru ar fi aflat vestea cu o zi înainte de ultimul termen din dosarul de corupţie legat de finanţarea campaniei electorale din 2009
(8 ianuarie 2021)
142 vizualizări
Şapte medalii, cucerite de elevii români la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia
(13 mai 2015)
191 vizualizări
Petrecerile de 1 mai şi de Paşte, interzise! Nu pot fi organizate nici măcar acasă
(27 aprilie 2021)
399 vizualizări
Atac cibernetic asupra site-urilor marilor aeroporturi din România
(2 mai 2022)
91 vizualizări
UNICEF: Nivelul pierderilor de învăţare provocate de pandemia COVID-19 este aproape insurmontabil
(25 ianuarie 2022)
60 vizualizări
Epidemie de rujeolă în peste 32 de judeţe
(19 decembrie 2016)
170 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























