Preşedintele Iohannis a promulgat joi legea în urma căreia toate localităţile vor folosi în denumirea lor litera ”â” în locul literii ”î”, conform regulilor Academiei, iar actele de identitate, paşapoartele sau permisele de conducere vor fi modificate conform acestei grafii dacă adresa include o astfel de localitate.
Proiectul de lege fusese reclamat pentru neconstituţionalitate de către şefului statului. Proiectul a fost adoptat de Parlament în vară, iar şeful statului a reclamat la scurt timp la Curtea Constituţională un amendament iniţiat de UDMR şi acceptat de actuala majoritate de guvernământ, prin care este interzisă orice modificare a limitelor teritoriale ale judeţelor, oraşelor, comunelor şi satelor cu scopul sau efectul schimbării ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale.
În cele din urmă, Iohannis a fost nevoit să promulge legea.
Măsura este propusă în contextul în care unor localităţi le-a fost schimbată, după 1989, prin lege, grafia numelui, fiind înlocuită litera ”î” cu ”â”, dar în cazul multor altor localităţi nu există vreun act normativ care să prevadă această modificare.
Astfel, în Anexa la Legea nr. 2/ 1968 privind componenţa unităţilor administrativ teritoriale, numele localităţilor a fost modificat doar în cazurile particulare în care acestea au fost actualizate prin lege. De exemplu, în 1994, oraşul Cîmpulung a devenit prin lege municipiul Câmpulung, iar, în 2003, satul Sînnicolau Român, din judeţul Bihor, a devenit comuna Sânnicolau Român, astfel de modificări fiind frecvente în legislaţie. Folosirea grafiei cu ”â” nu este însă generalizată, astfel că dacă în judeţul Bihor avem Sânnicolau Român, întâlnim de asemenea şi Sînmartin. Un alt exemplu elocvent sunt localităţile care au în nume componenta ”Târgu”: în timp ce în judeţul Gorj regăsim municipiul Târgu Jiu, în judeţul Mureş autorităţile folosesc scrierea cu ”î” în cazul municipiului Tîrgu Mureş.
În prezent, schimbarea denumirii unei localităţi este posibilă doar în urma unui referendum local şi prin lege aprobată de Parlament. Prin urmare, noua lege prevede că, ”în cazul unităţilor administrativ-teritoriale” care conţin în denumirea acestora litera ”î”, aceasta se va înlocui cu litera ”â”, prin aplicarea regulilor stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la ”â” şi ”sunt” în grafia limbii române”.
Conform legii, înscrierea denumirii noii unităţi administrativ-teritoriale în actele de identitate, paşapoarte şi permise de conducere se va realiza odată cu înlocuirea acestora la expirarea termenului de valabilitate. Senatorii au stabilit însă că, la cerere, actele respective vor putea fi modificate înainte de expirare. Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a noii legi, în care denumirile sunt înscrise cu ”î”, îşi vor păstra însă valabilitatea. De asemenea, proiectul clarifică şi cazurile în care unele comune au fost declarate oraşe, dar nu a fost stabilit în mod explicit care sate trec la statutul urban şi care român doar sate aparţinătoare noului oraş, fiind propusă astfel actualizarea anexei legii privind componenţa unităţilor administrativ teritoriale. Potrivit unui amendament depus de UDMR, va fi interzisă orice modificare a limitelor judeţelor, oraşelor, comunelor şi satelor care are ca scop sau afect schimbarea ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale.