Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, împreună cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi cu ministrul pentru Marile Proiecte, Dan Şova, strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018.

În prezent, România are aproximativ 550 de kilometri de autostradă, iar până la finele anului vor fi mai deschişi circulaţiei încă patru loturi, cu o lungime de aproape 80 de kilometri.

Premierul Victor Ponta a prezentat harta cu proiectele prioritare care ar trebui să fie continuate până în 2015 şi cum va arăta structura de autostrăzi a României la nivelul anului 2022.

Conform proiectului legii bugetului pe anul viitor, pe lista proiectelor care vor fi finanţate cu prioritate, dar integral de la buget de stat au fost introduse cele legate de autostrada Braşov-Cluj-Borş (tronson Suplacu de Barcău-Borş), autostrada Bucureşti-Braşov (include tronsonul Comarnic-Braşov) şi autostrada de centură a municipiului Bucureşti.

Alte proiecte menţionate în bugetul pe 2014 sunt: autostrăzile Lugoj-Deva (tronsonul Dumbrava-Deva şi Lugoj-Dumbrava), Sebeş-Turda, Orăştie-Sibiu, Arad-Timişoara şi by-pass Arad, Cernavodă-Constanţa, Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj, lărgirea la patru benzi a centurii Bucureşti Sud (Pasaj suprateran DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti), reabilitarea DN56 Craiova-Calafat şi construcţia variantei de ocolire a oraşelor Deva-Orăştie la standard de autostradă şi a variantei de ocolire a oraşului Sibiu (proiecte pentru care ordonatorul principal de credite este Secretariatul General al Guvernului).