Poliţiştii au constatat în ultimele 24 de ore 883 de infracţiuni şi au aplicat peste 8.000 de amenzi în valoare de aproapee 2,7 milioane de lei. De asemenea, au fost reţinute peste 500 de permise de conducere şi retrase 120 de certificate de înmatriculare.
Conform Poliţiei Române, în ultimele 24 de ore aproape 10.000 de poliţişti au fost angrenaţi în peste 300 de acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, au fost organizate 4.083 de patrule şi s-a acţionat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 298 de aparate radar. Poliţiştii au intervenit la 3.674 de evenimente, dintre care 3.091 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor, au fost constatate 883 de infracţiuni, 93 de persoane fiind prinse în flagrant delict. Au fost depistate şi şase persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 51 de măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.177 de amenzi în valoare de aproape 2,7 milioane de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 59.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat 107 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind reţinute 506 permise de conducere şi retrase 120 de certificate de înmatriculare.