Salvamontiştii din mai multe zone ale ţării avertizează că temperaturile ridicate din această perioadă favorizează producerea avalanşelor. Salvatorii din Gorj anunţă că au identificat foarte multe avalanşe deja declanşate, iar cei din Neamţ semnalează o fisură în zona denumită Jgheabul Cabanei.

Salvamontiştii din Gorj au transmis un avertisment pentru cei care aleg traseele montane din zona înaltă a masivelor Parâng, Valcan şi Godeanu.

”Abordaţi cu responsabilitate traseele montane din zona înaltă a masivelor Parâng, Valcan şi Godeanu, mai ales în zonele în care există acumulări mari de zăpadă şi cornişe. Temperaturile ridicate din această perioadă favorizează producerea avalanşelor”, au transmis salvamontiştii.

Aceştia au anunţat că echipele de patrulare au indentificat foarte multe avalanşe pornite şi zone cu mari acumulări de zăpadă.

La rândul lor, salvamontiştii din Hunedoara atrag atenţia asupra instabilităţii stratului de zăpadă din Retezat.

”Reamintim că starea zăpezii în zonele de creastă este foarte instabilă. Pe văi, din punct de vedere al siguranţei turiştilor, este ok, dar este o zăpadă grea şi anevoioasă la înaintare”, anunţă, pe pagina de Facebook, Salvamont Hunedoara.

Salvamontiştii precizează, de asemenea, că pe crestele pietroase există pericolul afundării între bolovani şi creşte pericolul de accidentare.

Un avertisment au transmis şi salvamontiştii din Neamţ, care anunţă pericol de avalanşă în zona Cabanei Dochia.

”Nu traversati Jgheabul Cabanei (situat între ieşirea în zona de gol alpin al traseului Izvorul Muntelui - Curmătura Lutul Rosu) până la topirea totală a stratului de zăpadă”, spun salvamontiştii, care au postat pe pagina de Facebook fotografii cu o fisură adâncă în zăpadă.

De asemenea, în Munţii Făgăraş şi Bucegi este risc însemnat de producere a avalanşelor, stratul de zăpadă având peste doi metri la Bâlea Lac şi 170 de centimetri la Vârful Omu.

În ultima perioadă, meteorologii au anunţat temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei în întreaga ţară, inclusiv în zonele montane.