Poliţiştii vor putea interveni în cazurile de violenţă domestică, dacă este nevoie chiar şi intrând cu forţa în casă, şi emite ordine de protecţie cu aplicare imediată în cazul agresorilor. Aceştia vor putea fi scoşi pe loc din locuinţă, le vor fi confiscate cheile şi vor avea interdicţia de a reveni la domiciliu sau să se apropie de victimele lor, iar în cele mai grave cazuri vor purta brăţări electronice. Noile reglementări se regăsesc într-un proiect de lege adoptat astăzi de Guvern.
După emiterea de către poliţist a ordinului de protecţie provizoriu care are o valabilitate de 5 zile şi poate fi prelungit, documentul trebuie confirmat de un procuror, care se va adresa instanţei pentru eliberarea unui ordin de protecţie sporită.
„Ordinul de protecţie provizoriu este complementar ordinului de protecţie existent în legislaţia actuală, se emite de către poliţist de îndată, are titlu executoriu, nu are un termen anume, are valabilitate 5 zile, cu posibilitatea de prelungire până la emiterea ordinului de protecţie. Documentul trebuie confirmat de un procuror în 24 de ore, iar acesta va avea ulterior obligaţia să-l transmită judecătorului, cu tot cu dovezile existente. Poliţistul va avea dreptul şi obligaţia să se deplaseze la domiciul victimei, să intre în domiciliu, chiar şi cu forţa, să-l înlăture pe agresor, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate", a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Astfel, responsabilitatea emiterii acestui ordin provizoriu de protecţie va reveni poliţistului ajuns la faţa locului care, în baza unei evaluări va întocmi un formular, va stabili gradul de risc şi va decide dacă este cazul sau nu să emită un astfel de ordin, prevede proiectul.
Mai mult, poliţistul poate lua şi altfel de măsuri, precum „evacuarea cu interdicţia de a reveni pe toată durata valabilităţii ordinului, stabilirea unei distanţe minime faţă de victimă, confiscarea cheilor şi, dacă există, a armelor. Ordinul de protecţie provizoriu şi ordinul de protecţie vor fi monitorizate de către poliţişti, nerespectarea lui constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la o lună la un an", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Cea mai importantă schimbare este introducerea unui sistem electronic de supraveghere, o „brăţară" prin care agresorul va fi monitorizat continuu. Pentru aceasta, însă, e nevoie de îndeplinirea câtorva condiţii: agresorul trebuie să fi fost obligat să păsteze o distanţă minimă faţă de victimă, de rudele sale, de reşedinţa victimei, de locul de muncă al persoanei protejate şi trebuie să fi fost interzis a se deplasa în anumite zone pe care victima le vizitează periodic, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
„În procesul de monitorizare, poliţistul va face verificări permanente prin toate mijloacele în vederea respectării măsurilor dispuse pentru agresor (vizite la domiciliu, culegere de informaţii de la vecini, serviciul victimei, şcoală, după caz). De asemenea, după emiterea OPP, poliţistul se va asigura că drepturile agresorului sunt respectate prin măsuri care vizează informarea corectă cu privire la OPP şi respectiv îndrumarea şi orientarea către un serviciu social specializat pentru găzduire şi consiliere”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, iniţiator al proiectului de lege.
„Regimul juridic al sistemului de supraveghere electronică utilizat pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie va fi stabilit ulterior, prin lege. Menţionăm că un astfel de sistem electronic de supraveghere se regăseşte în Codul de procedură penală, Legea nr. 253/2013 şi Legea 254/2013. Prin intermediul acestor instrumente se urmăreşte îmbunătăţirea sprijinului acordat victimelor violenţei domestice, prin asigurarea unei intervenţii imediate şi coerente. Normele, metodologiile şi procedurile vor fi elaborate prin legislaţia secundară, aceasta urmând să fie reglementată printr-un Ordin comun al MMJS şi MAI”, se mai arată în comunicat.
La finalul lunii ianuarie, o femeie de 38 de ani a fost ucisă de soţul ei chiar în grădiniţa la care lucra, cu toate că victima avea un ordin de restricţie împotriva acestuia. O tragedie care ar fi putut fi, poate, evitată dacă legislaţia în domeniul violenţei domestice ar fi cuprins prevederi care, în mod real, să le pună pe victimele acestor abuzuri la adăpost de agresorii lor. De mai bine de un an, modificările în acest domeniu nu mai sunt opţionale, ci au devenit chiar obligatorii pentru România, din momentul în care în ţara noastră a intrat în vigoare Convenţia de la Istanbul, numită şi Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
Între două dezbateri, româncele mor cu zile sub ploaia de lovituri, în 80% dintre cazuri victima violenţei domestice fiind soţia, arată un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). La mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, care ar fi trebuit să ducă la o protecţie mai bună a victimelor, legislaţia românească bate pasul pe loc. Proiectul de lege anunţat astăzi de Guvernul României este doar primul pas în direcţia armonizării legislaţiei româneşti cu prevederile europene, iar acum rămâne de văzut şi cât timp va dura parcursul său în Legislativ.
În momentul de faţă, statul are toate pârghiile pentru a încerca să controleze fenomenul care ia amploare pe zi ce trece, un subiect tabu în România despre care victimele nu vor să vorbească.
La un an distanţă de la acest moment, însă, ceea ce a făcut statul român a fost doar să se lanseze în „ample dezbateri. (...) Începând cu luna octombrie 2015 au avut loc mai multe întâlniri între organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice, pe fondul unor cazuri de agresiune asupra femeilor, cazuri ce au fost mediatizate intens, scopul principal fiind eficientizarea legislaţiei din domeniu", se arată într-un răspunsul oferit de Guvern la o interpelare a deputatei PNL Adriana Săftoiu.
Violenţa domestică: Poliţiştii vor putea interveni şi emite ordine de protecţie imediat/ Măsuri drastice, în noul proiect adoptat de Guvern
9 februarie 2018
(1156 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Sărbătoare mare, duminică pentru creştini ortodocşi
(6 august 2017)
134 vizualizări
Perle Titularizare 2015. ”Eminescu împarte literatura română în două: înainte de Eminescu şi după el”
(21 iulie 2015)
275 vizualizări
România împrumută 60 de milioane de euro de la BIRD pentru modernizarea sistemului judiciar
(6 aprilie 2017)
320 vizualizări
Noi detalii în cazul Danielei Oloş, fosta iubită a fotbalistului Adrian Cristea, găsită în comă pe un camp din Prahova
(12 decembrie 2019)
519 vizualizări
Elevii vor primi mai multă mâncare în anul şcolar 2017-2018
(8 septembrie 2017)
285 vizualizări
Peste 30.000 de pelerini la coadă la moaştele Sfintei Parascheva
(14 octombrie 2017)
617 vizualizări
Pastilele extrem de periculoase care pot duce la cancer! Sunt folosite de foarte mulţi români
(22 februarie 2021)
105 vizualizări
Împuşcături în Bucureşti. Un bărbat a tras într-un tramvai
(27 noiembrie 2020)
114 vizualizări
Soţia lui Mircea Ionescu Quintus s-a stins din viaţă, la vârsta de 94 de ani
(26 octombrie 2020)
547 vizualizări
Becali nu a reuşit să se înscrie la Facultatea de Teologie
(19 iulie 2013 - Cristina IANCU)
123 vizualizări
Nelu Ploieşteanu a decedat, la spital, în noaptea de joi spre vineri
(2 aprilie 2021)
520 vizualizări
Revoltător! Ungaria ne umileşte cetăţenii la graniţă. Autorităţile române închid ochii
(24 aprilie 2021)
460 vizualizări
Ministerul Sănătăţii precizează că sunt aproape 80 de copii internaţi în spitale cu Covid, dintre care cinci la ATI.
(1 septembrie 2021)
16 vizualizări
Cod Rutier 2022. Schimbarea majoră pe care şoferii o aşteptau mai ceva ca pâinea caldă!
(14 iunie 2022)
158 vizualizări
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti
(26 ianuarie 2022)
35 vizualizări
Ce nu ai voie să faci în Marţea Albă, în a treia zi de Paşte!
(22 aprilie 2025)
287 vizualizări
Autorităţile din Galaţi au interzis spălatul şi uscatul rufelor în public
(17 septembrie 2018)
92 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























