Poliţistul acuzat că a a agresat sexual doi copii în 5 ianuarie în liftul unui bloc din sectorul 6 al Capitalei şi-a recunoscut fapta, dar şi violul comis în 2012 asupra unei fetiţe de 7 ani în acelaşi sector.
Anunţul a fost făcut luni seară, de avocatul bărbatului, care a precizat că iniţial acesta şi-a recunoscut doar parţial faptele, dar că ulterior a admis că este şi autorul violului din 2012.
De asemenea, avocatul a spus că poliţistul a încercat să-şi explice gestul afirmând că a avut nişte probleme.
Poliţistul, reţinut pentru 24 de ore, va fi prezentat marţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"La data de 08.01.2018, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore faţă de inculpatul S.E. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală", anunţă Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Conform sursei citate, "în ziua de 05.01.2018, în intervalul orar 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în lift şi pe palierul etajului 8 - inculpatul S. E. a pupat-o pe obraji, pe gură şi în zona abdominală şi i-a pus mâna în zonele intime persoanei vătămate, minoră, în vârstă de 5 ani şi l-a pupat pe obraji pe minorul în vârstă de 9 ani".
"În cauză urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a persoanei în cauză în fapte similare", precizează Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Bărbatul a fost prins de poliţişti luni dimineaţă. Agresorul este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, iar la audieri a recunoscut faptele. El ar fi fost recunoscut de către colegii săi, care l-au denunţat duminică după-amiază.
Poliţistul se numeşte Eugen Stan şi lucrează de 10 ani în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii.
Anul trecut ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, tot în Sectorul 6 al Capitalei.
Aproape trei sute de poliţişti au fost mobilizaţi, în ultimele trei zile, pentru căutarea bărbatului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din cartierul Ghencea şi au fost date publicităţii imagini cu acesta, suprinse de camarele video din bloc. De asemenea, poliţiştii au găsit şi alte camere de supraveghere care l-au surprins pe bărbat.
Agresiunea a avut loc vineri, când doi copii în vârstă de cinci şi nouă ani au fost agresaţi sexual în liftul unui bloc din Ghencea. Când au scăpat, copiii au povestit părinţilor ce au păţit, iar aceştia au depus o plângere la Secţia 22 din Capitală.