Subiectul care le dă fiori elevilor a ajuns, din nou, în atenţia parlamentarilor. Câţiva deputaţi propun ca toţi copiii din clasele primare şi până la liceu să fie obligaţi să se îmbrace la fel.
Conform proiectului, familiile sărace ar urmă să primească bani de uniformă de la primarii. Chiar şi aşa, asociaţiile de elevi şi de părinţi nu sunt de acord cu o astfel de măsură.
Cămaşă albă şi pantaloni pentru băieţi. Bluza şi fustă pentru fete cu sacou sau vestă. Iată un exemplu de uniformă care ar costă cel puţin 200 de lei.
Cum s-a ajuns la asta?
Iniţiator: “Respectul faţă de instituţie şi de profesor în primul rând. În al doilea rând să dispară la şcoală diferenţa între copiii familiilor bogate şi copiii familiilor sărace. Eu mă gândesc că familiile care sunt sub 2.000 de lei, de exemplu, salariul familial lunar, atunci să fie ajutate de către primărie”.
Totuşi, şi pentru famiile cu venituri mai mari cheltuiala ar urmă să fie considerabilă. Fiecare copil are nevoie de cel puţin două uniforme pe an, spun părinţii.
Părinte: “Eu am şi faţă şi băiat şi atunci costurile se dublează. Dacă s-ar introduce obligativitatea acestei uniforme, de ce nu prin suportul bugetului statului? Prin eliberarea unor vouchere cu care părinţii să meargă să achiziţioneze acele uniforme. Atunci da, atunci nu am avea nimic împotriva”.
Şi asociaţiile de elevi le cer parlamentarilor să renunţe la idee. Obligativitatea uniformei contrazice Statutul Elevului.
Elev: “Considerăm că această iniţiativa ar reprezenta o reîntoarcere a ţării noastre în perioada comunistă, atunci când elevii erau obligaţi să poarte toţi aceeaşi uniformă şi nu se puteau individualiza prin vestimentaţie. De asemenea, reprezintă o încălcare a accesului liber la educaţie”.
Şi totuşi şcoli de prestigiu din Marea Britanie, Spania sau Finlanda au uniforme pentru elevi. După modelul lor, şi la noi din ce în ce mai multe şcoli au decis să impună o anumită ţinută.
Părinţii care au venituri mai mici sunt cei mai încântaţi că se abordează o anumită ţinută, pentru că atunci nu sunt nevoiţi să aibă o garderoba foarte variată pentru copii.
După mai multe dezbateri contraversare, proiectul de lege a fost amânat de parlamentari, dar urmează să revină pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor.
Cu sau fără uniforme in scoli?
26 octombrie 2017
(109 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur cu magnitudinea 4,2 în apropierea judetului Prahova
(28 februarie 2021)
1051 vizualizări
Meteorologii anunţă ploi torenţiale şi descărcări electrice în toată ţara
(30 mai 2021)
81 vizualizări
Sfinxul, vandalizat de turişti! Monumentul naturii, împrejmuit cu un cordon!
(21 octombrie 2019)
51 vizualizări
Restaurantele nu se vor deschide deocamdată
(7 august 2020)
126 vizualizări
Vremea se răceşte. În weekend ninge.
(16 decembrie 2017)
105 vizualizări
Cine plăteşte pentru umilirea liceenilor de la Bolintineanu?
(8 iulie 2013 - Cristina IANCU)
124 vizualizări
Principesa Margareta îşi serbează ziua de naştere la Castelul Peleş
(24 martie 2015)
214 vizualizări
Achitarea pentru coruptie a liderului liberal Vasile Blaga a fost anulata de Curtea de Apel Bucuresti !
(23 iulie 2020)
563 vizualizări
Ministerul Sănătăţii: 16 cazuri de îmbolnăviri cu West Nile, din care şase decese
(1 septembrie 2017)
778 vizualizări
ADMITERE FACULTATE 2015. Lista locurilor libere la universităţi pentru admiterea din toamnă
(13 august 2015)
457 vizualizări
Comisia Europeană propune OBLIGATIVITATEA cărţilor de identitate biometrice
(18 aprilie 2018)
353 vizualizări
Atac informatic asupra site-ului Casei Judeţene de Pensii Alba; imagini obscene afişate pe prima pagină
(26 septembrie 2017)
259 vizualizări
Preţul gazelor creşte de la 1 octombrie
(19 septembrie 2013)
143 vizualizări
Populaţia va fi avertizată în caz de cutremur
(20 octombrie 2013)
111 vizualizări
Amenzi de până la 2.500 de lei pentru părinţii care nu se informează despre vaccinare
(5 decembrie 2016)
579 vizualizări
Autoturism al SRI, plin cu echipament de ascultare, ridicat din faţa Primăriei Craiova
(5 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
314 vizualizări
Cutremur de 4,1 grade Richter în România
(4 iulie 2022)
169 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























