Şoferul unei ambulanţe care se îndrepta spre un pacient din judeţul Mehedinţi a fost amendat cu 870 de lei pentru că a lovit un porc mistreţ care i-a sărit în cale.
Incidentul s-a produs noaptea, ambulanţa grăbindu-se către un pacient cu peistaxis din Gârla Mare. Şoferul Alinuş Nărămzoiu, împreună cu o asistentă medicală, au plecat de la Cujmir spre pacient, însă pe drum, le-a sărit în cale un porc mistreţ.
”Între Vrata şi Gârla Mare mi-a sărit un porc mistreţ în faţă, în doi metri, am frânat, dar nu am putut să-l evit, mi-a spart bara, mi-a spart radiatorul. Lângă mine a oprit şi o maşină a poliţiei de frontieră şi m-au întrebat ce s-a întâmplat. Am sunat la 112, a venit o domnişoară poliţistă, a sunat la rândul ei şi a venit un alt poliţist, am înţeles că este şeful de post de la Gârla Mare”, a povestit ambulanţierul pentru Adevărul.
Şoferul şi asistenta au dat declaraţii timp de cinci ore. Poliţistul nu i-a lăsat pe cei doi să plece înapoi spre Cujmir, pentru a lua o altă ambulanţă şi a se îndrepta spre caz, ameninţându-i că le face dosar penal pentru braconaj.
Porcul mistreţ a fost ridicat de la faţa locului de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mehedinţi. Între timp, la pacientul de la Gârla Mare a ajuns o ambulanţă de la Drobeta Turnu Severin, care a avut de parcurs aproape 70 de kilometri.
Amendă usturătoare pentru un şofer de ambulanţă care a lovit un mistreţ
20 septembrie 2017
(481 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Patru fete sechestrate şi obligate să se prostitueze ! Autorii au fost REŢINUŢI !
(11 august 2019)
363 vizualizări
Iohannis: Peste 45.000 elevi nu vor intra în examenul de bacalaureat
(13 iunie 2016)
106 vizualizări
Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii în dosarul şantajării ziaristei Emilia Şercan. Sentinţa nu e definitivă
(24 mai 2021)
44 vizualizări
Româncă executată cu patru focuri de armă în parcarea unui supermarket, în Italia. Cine e criminalul
(23 mai 2020)
611 vizualizări
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Roman
(7 aprilie 2022)
79 vizualizări
388 noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, in Romania
(30 iunie 2020)
125 vizualizări
Ludovic Orban: I-aş sfătui pe români să renunţe la turismul intensiv în locaţii unde e aglomeraţie
(21 iulie 2020)
431 vizualizări
Trustul Intact înfiinţat cu banii fostei Securităţi!
(12 august 2014)
335 vizualizări
Abonamente cu 75% reducere la CFR pentru elevi şi studenţi
(11 septembrie 2014)
287 vizualizări
INS: Românii dau pe mâncare aproape jumătate din banii câştigaţi
(28 noiembrie 2014)
81 vizualizări
Ministrul Educaţiei cere şcolilor soluţii pentru rezultate mai bune la Evaluarea Naţională
(8 martie 2015)
132 vizualizări
Fără burtă la Poliţia Locală a unui oraş din România!
(1 mai 2018)
945 vizualizări
Judecătoare arestată pentru luare de mită
(10 august 2013)
246 vizualizări
România îşi dezvoltă sistemul judiciar cu bani de la BIRD
(9 decembrie 2016)
583 vizualizări
Spunem sau nu „La mulţi ani!” de Adormirea Maicii Domnului?
(15 august 2022)
1083 vizualizări
Extrădările în România, împiedicate de condiţiile din închisori
(10 iulie 2017)
108 vizualizări
Decizie în dosarul lui Darius Vâlcov! Înalta Curte surprinde cu o mişcare neaşteptată!
(17 septembrie 2019)
114 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























