Administraţia Naţională Apele Române vrea să cumpere un robot autopropulsat şi telecomandat care va executa lucrările de cosire şi defrişare mecanizate pe terenurile în pantă din bazinul hidrografic Argeş - Vedea, realizate în prezent de lucrători cu ajutorul motocoaselor. Motivul licitaţiei, potrivit caietului de sarcini, este lipsa de eficienţă a cosaşilor în condiţiile în care aceştia acoperă o suprafaţă de aproximativ 451 de hectare. Licitaţia a fost estimată la aproape 286.000 lei, fără TVA. Robotul va fi livrat în 4 luni de la atribuirea contractului. Autoritatea contractantă a impus ca viitorul robot să fie dotat cu un motor diesel de 38 CP şi să aibă o viteză de lucru de cel mult 8 km/h. De asemenea, robotul va fi capabil să toace vegetaţie de până la 12 centimetri diametru, scrie Profit.ro
Robotul va fi livrat la sediul Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu din oraşul Mihăileşti.
Aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Administraţia Naţională Apele Române are în structura sa 11 administraţii bazinale de apă, organizate pe bazine hidrografice. Instituţia administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.
SURSA: Profit.ro
Apele Române vrea să înlocuiască cosaşii din Giurgiu cu un robot autopropulsat şi telecomandat
15 august 2017
(301 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Când începe testarea Covid în farmaciile din România
(6 aprilie 2021)
99 vizualizări
Risc însemnat de avalanşe în majoritatea masivelor montane din România
(4 aprilie 2022)
40 vizualizări
Decizie promulgată: Litera ”î” va fi schimbată cu ”â” în numele tuturor localităţilor, în buletine, paşapoarte şi permise de conducere
(1 decembrie 2018)
93 vizualizări
Val de aer polar, deasupra României: Temperaturile vor scădea chiar şi cu 10 grade în unele regiuni
(15 septembrie 2019)
357 vizualizări
Iaşi: Racla cu moaştele Sfintei Parascheva, scoasă spre închinare
(11 octombrie 2015)
465 vizualizări
Ministrul Sănătăţii anunţă că săptămâna viitoare semnează contractele pentru vaccinurile tetravalent şi hexavalent
(18 februarie 2017)
355 vizualizări
Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu reîncep luni cursurile online / Calendarul examenelor naţionale
(12 aprilie 2021)
53 vizualizări
Scandal în Timişoara, în cazul şcolii unde elevii pot merge doar dacă rude apropiate au absolvit şcoala
(8 martie 2016)
60 vizualizări
Ludovic Orban: Parcurile ar putea fi deschise mai devreme. Ce se va întâmpla cu restaurantele
(24 aprilie 2020)
332 vizualizări
Ce prevede NOUL REGULAMENT ŞCOLAR
(18 ianuarie 2015)
323 vizualizări
România se topeşte. Zonele afectate de caniculă în următoarele zile
(10 august 2015)
50 vizualizări
VIDEO /Pacientă suspectă de coronavirus, scăpată de pe targă la Suceava
(8 februarie 2020)
206 vizualizări
Dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma va fi rejudecat, a decis instanţa supremă
(26 martie 2018)
422 vizualizări
Secretarul de stat Bogdan Despescu, fost şef al IJP Prahova, a plagiat!
(23 iulie 2020)
128 vizualizări
Începe a doua fază a Recensământului 2022. Ce trebuie să facă românii care nu s-au autorecenzat
(12 mai 2022)
30 vizualizări
O reţea de proxeneţi condusă de o familie de români care lua fete din România pentru a le obliga să se prostitueze în Franţa a fost destructurată
(16 octombrie 2020)
228 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă, despre vaccinarea anti-Covid a copiilor de 5 – 11 ani: În decembrie, în România ar trebui să vină primele tranşe de vaccinuri destinate pentru această grupă de vârstă /1,2 milioane de doze contractate pentru anul 2022
(8 octombrie 2021)
486 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























