Poşta Română va introduce, începând cu anul viitor, plata prin card bancar la ghişeu, primele oficii în care vor fi instalate POS-urile urmând să fie cele din mediul urban.
„Instalarea POS-urilor se va realiza cu prioritate în subunităţile poştale informatizate din mediul urban, etapizat până la finele primului an de contract (estimăm a fi anul 2018)”, a confirmat compania.
„Având în vedere dimensiunea reţelei CNPR şi necesităţile de ordin tehnic (instalare echipamente, instruire salariaţi CNPR, service şi mentenanţă etc.), POS-urile se vor instala cu prioritate în subunităţi poştale informatizate din mediul urban, în prezent în număr de aproximativ 750, urmând ca, în baza unui grafic asumat de comun acord cu banca acceptatoare, până la sfârşitul anului 2 al acordului cadru, să fie atinse toate subunităţile poştale”, a mai transmis compania pentru Profit.ro.
La nivel naţional, Poşta Română are o reţea de aproximativ 5.600 de unităţi.
Poşta Română va introduce plata cu cardul
12 august 2017
(294 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Proiect: Amenzile rutiere vin mai repede
(6 octombrie 2016)
377 vizualizări
Aproximativ 50 de familii afectate de cutremurul din Italia vor primi ajutoare de urgenţă de la statul român
(30 august 2016)
138 vizualizări
Declaraţii contradictorii după tragedia de la Victor Babeş. Ce detalii scoate la iveală ancheta
(14 aprilie 2021)
67 vizualizări
Absolvenţii de liceu susţin, luni şi marţi, proba de competenţe digitale a bacalaureatului
(12 iunie 2017)
193 vizualizări
Sindicatul "Omnia" ameninţă cu reluarea protestelor în penitenciare
(5 noiembrie 2016)
59 vizualizări
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti
(26 ianuarie 2022)
35 vizualizări
Radu Mazăre a evadat din închisoarea din Madagascar. IGPR: Nu avem nimic oficial
(17 mai 2019)
543 vizualizări
De ce este 10 Mai adevărata zi a Independenţei României?!
(10 mai 2023)
378 vizualizări
Tribunalul Militar: ISU a primit sponsorizări de la firmele pe care le controla
(13 noiembrie 2015)
235 vizualizări
Patru noi decese provocate de gripă, anunţate de medici; numărul deceselor a ajuns la 43
(28 ianuarie 2019)
106 vizualizări
Parchetul se bâlbâie în explicaţii
(5 iulie 2013 - Cristina IANCU)
177 vizualizări
Patru medalii şi locul 3 în Europa pentru lotul feminin de matematică al României
(21 aprilie 2015)
58 vizualizări
Românii pot fi verificaţi de azi de poliţişti, pe stradă. Ce amenzi riscă să primească
(6 ianuarie 2022)
199 vizualizări
Primul spital pentru animale fără stăpân din România
(24 mai 2016)
161 vizualizări
EDU.RO ADMITERE LICEU. S-au publicat rezultatele repartizării la licee
(12 iulie 2019)
66 vizualizări
România, ţara salariului minim: numărul şocant al românilor care trăiesc în sărăcie, de fapt
(12 mai 2021)
29 vizualizări
Românii din străinătate vor obţine în 10 zile adeverinţe cu valoare de cazier judiciar
(20 ianuarie 2016)
498 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























