Mai multe păduri virgine de fag din România se regăsesc de astăzi pe Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO).
Este vorba despre pădurile virgine de fag de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei (Caraş Severin), Masivul Cozia, Lotrişor (Vâlcea), Codrul secular Şinca (Braşov), Codrul secular Slătioara (Suceava), Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ (Maramureş).
Anunţul a fost făcut pe Faebook de senatorul USR Vlad Alexandrescu, fost ministrul al Culturii în Guvernul Cioloş, cel care a condus delegaţia română la cea de-a 41-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia (Polonia).
„Deşi propunerea IUCN fusese până în ultimul moment de amânare pentru obţinerea de noi date („deferral”), am desfăşurat pe parcursul celor cinci zile pe care le-am avut la dispoziţie, împreună cu şefii de delagaţii ale ţărilor implicate, o intensă activitate de lobby şi mobilizare, astfel încât am reuşit să-i convingem pe reprezentanţii celor 21 de ţări din Comitetul Patrimoniului Mondial să accepte înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial”, a scris senatorul pe reţeaua de socializare.
„O lovitură hotărâtoare dată tăierilor de păduri ilegale”
„Este o mare victorie pentru conservarea pădurilor de fag din România, o lovitură hotărâtoare dată tăierilor de păduri ilegale şi un mare pas înainte către a obliga autorităţile româneşti la îmbunătăţirea managementului pădurilor, un capitol neglijat sau supus de-a lungul anilor unor nenumărate abuzuri”, a mai arătat el.
Noua înscriere are un caracter în serie, transnaţional şi cuprinde 63 de componente în 12 ţări. Este vorba de o extindere a poziţiei “Primeval Beech Forests of the Carpathians and the Ancient Beech Forests of Germany”, deţinută până în prezent de Germania, Slovacia, Ucraina, sub numele modificat de „Ancient and Primeval Beech Forests of the Carpathians and Other Regions of Europe”.
Pădurile virgine ale României au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
10 iulie 2017
(227 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Lege promulgată | Părinţii care nu sunt în izolare vor putea primi concediu medical pentru îngrijirea copiilor carantinaţi
(31 martie 2022)
105 vizualizări
Fără plăcuţe bilingve la intrarea în Cluj- Napoca
(8 februarie 2015)
1107 vizualizări
Miron Cozma implicat într-un scandal la Ploieşti
(22 martie 2017)
573 vizualizări
Noi măsuri pentru combaterea ambroziei
(6 septembrie 2018)
278 vizualizări
COD GALBEN de caniculă în weekend, în 12 judeţe
(28 august 2015)
346 vizualizări
Alegeri locale 2020. Cum vor fi identificaţi alegătorii în secţiile de votare
(23 septembrie 2020)
94 vizualizări
Răsturnare de situaţie în cazul elevilor de la Ştei eliminaţi de la Bacalaureat.
(15 septembrie 2015)
328 vizualizări
7.661 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19
(3 decembrie 2020)
129 vizualizări
Cod roşu în România!
(16 mai 2019)
300 vizualizări
CCR: Pedeapsa cu închisoarea pentru neplata intenţionată a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă este neconstituţională
(9 mai 2015)
547 vizualizări
3.174 de cazuri noi şi 77 de decese în ultimele 24 de ore
(27 ianuarie 2021)
92 vizualizări
SRI organizează în premieră un exerciţiu naţional de securitate cibernetică - CyDEx17
(15 mai 2017)
73 vizualizări
Statul român vrea să exporte apă în ţările arabe bogate
(17 decembrie 2015)
433 vizualizări
Amenzi uriaşe pentru şoferii care îşi tin animalele de companie pe locurile din dreapta
(19 februarie 2020)
132 vizualizări
Lista judeţelor unde terasele se închid la ora 24.00
(18 august 2020)
104 vizualizări
CJ Iaşi nu mai alocă bani Fundaţiei Sportului Ieşean, din care e finanţată şi echipa CSMS Iaşi, din cauza unei anchete DNA
(2 aprilie 2017)
459 vizualizări
Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului
(13 noiembrie 2014)
241 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























