Copaci doborâţi de furtună, acoperişuri de bloc smulse de vântul puternic, gospodării inundate şi avarii la sistemele de alimentare cu energie electrică, este bilanţul ultimelor ore în urma fenomenelor meteorologice periculoase înregistrate în ultimele ore în şase judeţe.
Astfel, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în ultimele ore în urma fenomenelor meteorologice periculoase manifestate sub formă de vijelii, fulgere şi precipitaţii abundente, s-au înregistrat pagube în judeţele Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Hunedoara, Mureş, Harghita şi Neamţ.
Astfel, în judeţul Bistriţa-Năsăud, vântul puternic a avariat acoperişul unei locuinţe, iar doi copaci au fost doborâţi de vânt, în localităţile Lechinţa, Buduşi şi Herina, iar în judeţul Sibiu o gospodărie a fost afectată de ploi, fără însă a pune în pericol viaţa proprietarilor, iar o parte din acoperişul unei case a fost lovită de fulger, în municipiul Sibiu.
Din cauza ploilor abundente, în municipiul Petroşani, din judeţul Hunedoara, a refulat canalizarea, în timp ce în judeţul Mureş vântul puternic a smuls un acoperiş de bloc care, în cădere, a provocat avarierea acoperişului unei locuinţe din apropiere, în Reghin.
Potrivit aceluiaşi bilanţ al IGSU, în Miercurea Ciuc, Sântimbru şi Reghin, din judeţul Harghita, un subsol a fost inundat din cauza ploilor abundente, iar doi copaci au fost doborâţi de vânt şi un acoperiş de bloc a fost avariat.
În judeţul Neamţ, au fost inundate şapte curţi, iar doi copaci au fost doborâţi de vânt, în municipiul Piatra Neamţ şi în localitatea Alexandru cel Bun.
În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, au fost semnalate avarii în localitatea Muştoaia, din judeţul Alba, echipe specializate fiind în teren pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp.
Unităţile operative ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni la solicitările cetăţenilor şi autorităţilor din zonele aflate sub incidenţa codurilor portocaliu şi galben.
Copaci doborâţi de furtună, acoperişuri smulse de vântul puternic şi gospodării inundate, bilanţul vijeliilor în şase judeţe
27 iunie 2017
(101 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Atenţie şoferi! Se întocmeşte lista neagră!
(8 iunie 2014)
326 vizualizări
Fostul ministru Cristian David, botezat la o biserică penticostală, după eliberarea din arest - VIDEO
(21 aprilie 2015)
391 vizualizări
Este oficial: a fost declarată epidemie de GRIPĂ în România
(6 februarie 2020)
155 vizualizări
Accident Lupeni. Al doilea miner, internat la Floreasca, a murit
(7 octombrie 2017)
71 vizualizări
Doi preoţi, doi diaconi şi lumânăreasa unei biserici, confirmaţi pozitiv COVID-19
(25 martie 2020)
86 vizualizări
Şcolile din Capitală şi din opt judeţe rămân închise toată săptămâna; în alte trei judeţe, cursurile vor fi suspendate joi
(1 martie 2018)
705 vizualizări
Rafila: România a intrat clar pe un trend crescător al infectărilor. Dacă va continua, trebuie gândite scenarii
(2 octombrie 2020)
55 vizualizări
Nouă drumuri naţionale sunt afectate de căderile de zăpadă
(20 aprilie 2017)
141 vizualizări
Ploieşti: Nouă olimpici într-o singură clasă
(5 septembrie 2014 - Dan CULICOVSCHI)
520 vizualizări
Un bărbat din Săcele, acuzat că şi-a violat fiica vitregă timp de 6 luni. Mama ei era în străinătate
(7 aprilie 2021)
87 vizualizări
Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume locuia la Buşteni! Ce au găsit poliţiştii la percheziţii!
(24 iunie 2020)
224 vizualizări
Declaraţia anului. Teodorovici: salariile miniştrilor sunt ruşinos de MICI
(18 mai 2015)
444 vizualizări
Grevă la metrou. Circulaţia este oprită! Angajaţii au blocat liniile
(26 martie 2021)
51 vizualizări
Ministerul Sănătăţii a prelungit termenul de ridicare a tichetelor de masă acordate persoanelor vaccinate anti-Covid cu schema completă de la 60 de zile la şase luni.
(4 noiembrie 2021)
183 vizualizări
3.923 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(25 februarie 2021)
61 vizualizări
Lege promulgată | Părinţii care nu sunt în izolare vor putea primi concediu medical pentru îngrijirea copiilor carantinaţi
(31 martie 2022)
105 vizualizări
Colectiv. 65 de suflete cu aripi de îngeri, niciun vinovat!
(30 octombrie 2021)
114 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























