Un proiect depus în Parlament prevede sancţionarea mai aspră a şoferilor care nu opresc la semnalele poliţiştilor rutieri, riscând să rămână fără carnet pentru o perioadă de 90 de zile.
În acest moment, nerespectarea semnalelor poliţiştilor se sancţionează cu 4-5 puncte de amendă şi ridicarea carnetului de conducere pentru 30 de zile.
Proiectul prevede majorarea acestei perioade la 90 de zile, alături de sancţionarea cu 9-20 de puncte de amendă. Potrivit iniţiatorilor, măsura este necesară şi pentru descurajarea curselor ilegale de maşini.
"Vedem cum oamenii legii s-au confruntat cu foarte multe situaţii în care participanţii la trafic au ales să nu oprească vehiculele, iar poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să pornească în urmărirea lor, în unele cazuri fiind nevoie de întăriri şi chiar de utilizarea focului de armă. Deseori, şoferii profită de orele târzii, de lipsa radarelor şi de numărul redus de echipaje de poliţie pe timpul nopţii pentru a participa la curse ilegale cu maşini şi motociclete modificate extensiv pentru a creşte puterea şi a atinge viteze foarte mari", explică iniţiatorii.
Proiectul a fost iniţiat de grupul deputaţilor PMP şi a fost depus la Senat, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
Şoferii care nu opresc la semnalele poliţiştilor vor fi pedepsiţi mai aspru, cu ridicarea carnetului 90 de zile
25 iunie 2017
(294 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Subiectele grilă la BAC şi Evaluarea Naţională se amână
(2 noiembrie 2018)
61 vizualizări
994 noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, in Romania!
(21 iulie 2020)
539 vizualizări
Lotul olimpic de informatică al României a obţinut două medalii de aur şi două de argint la Balcaniada pentru seniori
(6 iulie 2016)
74 vizualizări
Avocatul Poporului, sesizare din oficiu: E neconstituţională suspendarea internărilor prin ordin de ministru, restrângerea drepturilor cetăţenilor se poate face doar prin lege
(7 octombrie 2021)
25 vizualizări
Au fost cazuri de pacienţi cu adeverinţe false de vaccinare în cele 3 mari spitale COVID din Bucureşti? Cum îşi dau seama medicii dacă te-ai vaccinat "la chiuvetă"
(2 septembrie 2021)
49 vizualizări
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul unui violator în serie eliberat condiţionat pe motiv că “scopul educativ al pedepsei a fost atins”
(22 septembrie 2016)
420 vizualizări
Şeful Poliţiei Rutiere a fost demis
(30 aprilie 2014)
788 vizualizări
Nelu Tătaru: Până nu scade numărul de infectări nu se redeschid şcolile
(4 noiembrie 2020)
183 vizualizări
Ministerul Muncii lucrează la programul "Prima vacanţă"
(30 iunie 2015)
368 vizualizări
Spitalul "Marie Curie”: Anchetatorii au ridicat probe din cabinetele de ortopedie şi au pus sigiliu pe un depozit, pe cabinetul lui Burnei şi al asistentei şefe
(15 decembrie 2016)
367 vizualizări
Aplicarea Legii falimentului personal s-a amânat cu 1 an!
(23 decembrie 2015)
432 vizualizări
Cum devii ofiţer SRI. Serviciul Român de Informaţii a lansat înscrierile pentru studii superioare
(8 martie 2018)
887 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă, avertisment pentru românii care se vaccinează anti-Covid-19. Ce nu trebuie să facă sub nicio formă: „Se pot întâmpla o mulţime de evenimente”
(29 aprilie 2021)
84 vizualizări
Cîmpeanu, despre testarea copiilor: Părinţii pot refuza completarea formularului de consimţământ, însă elevul va sta acasă 14 zile
(9 februarie 2021)
139 vizualizări
Românii care vin din Italia de sărbători nu mai trebuie să stea în carantină. Lista ţărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată
(18 decembrie 2020)
191 vizualizări
Incendiu puternic la clubul Bamboo din Mamaia
(13 august 2019)
102 vizualizări
2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(6 octombrie 2020)
120 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























