Furnizorul de servicii online Uber a anunţat miercuri că a depus un amendament la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care se intenţionează modificarea legii ce reglementează activitatea de taximetrie, în linie cu angajamentul luat recent de reprezentanţii Guvernului, care au agreat că Uber este un serviciu diferit şi că are nevoie de un cadru de reglementare distinct, scrie News.ro
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a cerut miercuri Guvernului să modifice legea aşa cum se va stabili în urma negocierilor. În plus, COTAR consideră că Uber nu are niciun motiv să ceară amânarea sau o modificare a unei legi care reglementează transporturile şi taximetria, pentru că ”firma Uber nu face transport sau taximetrie, deci nu poate fi reprezentativă la masa negocierilor, într-un domeniu în care nu-şi desfăşoară activitatea”.
Reprezentanţii Uber au afirmat miercuri, în cadrul comunicatului, că, pe lângă reprezentanţii Guvernului, şi reprezentanţii COTAR sunt de acord că platforma este un serviciu diferit şi complementar celui de taxi şi că este nevoie de un cadru de reglementare distinct.
Textul amendamentului prevede ca platformele tehnologice ce funcţionează potrivit legii române, precum şi ”deplasarea persoanelor cu autovehicule proprietate personală care s-au organizat în vederea deplasării prin intermediul platformei tehnologice” sunt exceptate de la aplicarea prevederilor legii.
Reprezentanţii Uber susţin că, în absenţa unei reglementări specifice pentru serviciile de ridesharing, această modificare deschide calea unor potenţiale abuzuri împotriva şoferilor parteneri Uber, întrucât în acest moment nu se face nicio diferenţă între cei care oferă servicii de transport neînregistrate şi nefiscalizate şi cei care îşi împart maşina ca membri ai unei comunităţi online, fiscalizat şi în condiţii de transparenţă totală.
Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei
24 mai 2017
- citeşte totul despre:
- uber,
- servicii,
- amendament,
- taximetrie,
- proiect,
- ordonanta,
- guvern
(220 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Amenzi drastice pentru cei care aruncă gunoi din maşină sau de la fereastră
(14 mai 2015)
275 vizualizări
Raed Arafat, anunţ important despre noile restricţii anti-Covid-19. Ce măsuri vor fi obligaţi să accepte cetăţenii de acum înainte
(25 martie 2021)
172 vizualizări
Cod galben de vreme severă imediată în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova
(12 iunie 2019)
89 vizualizări
Ortodocşii sărbătoresc duminică şi luni Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt
(27 mai 2018)
129 vizualizări
Industria de apărare îşi arată ideile. Proiectul IAR 99 TD, prezentat la Salonul Inventika
(20 octombrie 2014)
468 vizualizări
Italia ar putea interzice accesul românilor în ţară, pentru că avem prea multe cazuri de coronavirus
(16 iulie 2020)
208 vizualizări
Activitatea managerială a DIICOT, verificată de inspectorii judiciari
(16 martie 2015)
75 vizualizări
Gigi Becali vrea la...facultate
(13 iulie 2013 - Cristina IANCU)
210 vizualizări
Un liceu din România a introdus chineza ca materie
(27 octombrie 2015)
203 vizualizări
Un autoturism în care se aflau doi bărbaţi a fost spulberat de un tren. Cum au reuşit cei doi să scape cu viaţă
(23 mai 2022)
153 vizualizări
Schimbări în calendarul şcolar
(22 iulie 2013 - Cristina IANCU)
100 vizualizări
Percheziţie domiciliară la un cetăţean francez în Făgăraş pentru trafic de droguri de risc; suspectul este handbalistul Pierre Yves Ragot
(5 iunie 2020)
108 vizualizări
123 de noi cazuri de îmbolnăvire în România!
(26 martie 2020)
74 vizualizări
România, solicitată după refuzul Ungariei: Armamentul spre Ucraina ar urma să treacă prin ţara noastră
(1 martie 2022)
130 vizualizări
Ministrul Educaţiei: Nu este normal să avem şi evaluare naţională, şi examen de admitere la liceu
(2 iunie 2015)
48 vizualizări
Ofiţerii sub acoperire au monitorizat profii de la Bolintineanu
(2 iulie 2013 - Cristina IANCU)
91 vizualizări
Baia Mare, Satu Mare şi Iaşi în finala pentru titlul de Capitala Tineretului din România
(25 august 2017)
191 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























