Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a venit, luni, la Parlament, pentru a depune în Senat proiectul Legii salarizării, semnat de 205 parlamentari PSD şi ALDE. Ea spune că proiectul a suferit modificări minore, solicitate de parlamentari, dar care nu afectează prevederile importante.
"Acum o depun, exact acum. (...) Până la 1 iulie ea trebuie să fie în vigoare. Eu cred că atât cât a mai rămas din luna aceasta şi luna viitoare urmează să dezbatem legea. Mai rămâne luna iunie, în care ne luăm marja că poate fi atacată la CCR sau poate fi retrimisă la Parlament de preşedintele Iohannis, pentru că vrem să o aplicăm de la 1 iulie", a spus ministrul.
Ea a precizat că iniţiativa legislativă a fost semnată de 205 parlamentari din grupurile PSD şi ALDE din Camera Deputaţilor şi din Senat.
Vasilescu a afirmat că proiectul a suferit modificări "nesemnificative", fiind "mici corecţii" solicitate de parlamentari, precum "ajustări" în cazul salariilor din educaţie.
Întrebată despre criticile opoziţiei cu privire la eliminarea tichetelor de masă, ministru a spus că măsura a fost convenită cu sindicatele, care au acceptat la schimb norma de hrană.
"Nu se dădeau pentru toţi salariaţii (tichete de masă - n.r.). Noi am avut o discuţie şi cu sindicatele, au agreat această formulă. Sunt mult mai siguri că fiind prinsă în Legea salarizării această normă de hrană o vor lua", a explicat Lia Olguţa Vasilescu.
Ministrul Muncii a depus proiectul Legii salarizării în Parlament
25 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- vasilescu,
- olguta,
- ministru,
- munca,
- senat,
- proiect,
- lege,
- salarizare,
- parlamentari
(366 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ANM a emis prognoza meteo până înainte de Crăciun: vremea va trecere de la o extremă la alta
(15 noiembrie 2022)
29 vizualizări
Senatul a adoptat iniţiativa legislativă care prevede acordarea în mod gratuit a unui set de 30 de măşti de protecţie fiecărui cetăţean roman
(20 mai 2020)
432 vizualizări
Ploieştean de 28 de ani, dat disparut !
(10 august 2019)
140 vizualizări
Ministrul Sănătăţii cere înfiinţarea unor centre ambulatorii pentru pacienţii Covid, în scopul evaluării şi tratării acestora, pentru a evita suprasolicitarea spitalelor în noul val.
(5 ianuarie 2022)
54 vizualizări
Două maimuţe şi o cămilă, găsite de poliţişti la locuinţa lui Nuţu Cămătaru, de unde ar fi evadat o maimuţă acum o săptămână
(18 septembrie 2019)
327 vizualizări
Părinţii copiilor cu handicap, scutiţi de impozite
(1 octombrie 2015)
353 vizualizări
Argint pentru un ploieştean la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului
(29 septembrie 2014)
73 vizualizări
Vezi aici calendarul înscrierilor la grădiniţă
(5 mai 2020)
265 vizualizări
Primul copil suspect de coronavirus in Romania !
(9 martie 2020)
607 vizualizări
Titularizare 2017: Peste 27.000 de candidaţi s-au înscris pentru aproape 5.000 de posturi disponibile
(12 iulie 2017)
336 vizualizări
Ministerul de Interne a publicat proiectul Legii persoanelor dispărute.
(2 august 2019)
48 vizualizări
Şeful poliţistului acuzat de pedofilie, eliberat din funcţie. Poliţistul este suspectat în alte 15 cazuri de agresiuni sexuale
(9 ianuarie 2018)
171 vizualizări
Senatul a adoptat tacit un proiect de lege ce prevede amendarea personalului din unităţile de învăţământ care pretinde bani elevilor
(28 octombrie 2021)
32 vizualizări
OUG de reglementare a circulaţiei trotinetelor electrice
(4 februarie 2020)
37 vizualizări
De azi putem trece în Ungaria pe autostradă!
(11 iulie 2015)
91 vizualizări
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii
(25 noiembrie 2013)
331 vizualizări
Perchezitii în Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi la firme care vând îmbrăcăminte şi încălţăminte
(24 noiembrie 2016)
670 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























