O ampla manifestatie are loc, duminica, în centrul Chişinăului, unde s-au adunat peste 100.000 de persoane, potrivit organizatorilor, pentru a susţine integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Mitingul, care a inceput la ora 11:00, are loc in Piata Marii Adunari Nationale (PMAN), transmite Unimedia. La eveniment participă numeroase personalităţi din politică, cultură şi artă. Toţi participanţii au venit la miting pe jos, pentru că circulaţia rutieră a fost întreruptă pe numeroase artere din Chişinău. La eveniment este prezent şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a declarat că se află în piaţă pentru a sustine „o idee comună: cauza europeană“. Acesta a spus că moldovenii mai au mult de muncit pentru a ajunge la standardele europene, dar că au puterea de a realiza această misiune. Un lider parlamentar, Ion Hadarca, prezent în piaţă, a precizat că este dreptul moldovenilor să fie europeni şi că aceştia vor să scape de „robie şi comunism“. Partidele din coalitia de guvernare au lansat, pe 23 octombrie, un apel catre cetăţeni să participe la acest eveniment, cerându-le şi celorlalte partide politice să facă acelaşi lucru. Este cea mai mare manifestaţie de stradă din ultimii zece ani, depăşind aşteptările liderilor pro-occidentali, cei care au organizat acest eveniment.
Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană urmează a fi semnat în toamna anului viitor, ar duce la libera circulaţie a mărfurilor între Moldova şi spaţiul comunitar, iar celebrele vinuri care moldoveneşti asupra cărora Rusia a instituit embargo, vor putea fi vândute pe piaţa europeană. De asemenea, Republica Moldova face un pas mare către procesul de integrare în Uniunea Europeană spunând adio spaţiului euro-asiatic patronat de Rusia şi politicii Moscovei. Mişcarea curajoasă a Chişinăului este realizată în ciuda manevrelor de culise, jocurilor politice şi chiar împotriva reticenţei Berlinului, foarte apropiat de interesele Kremlinului.