Ninsori, ploi şi vânt vor fi, în aproape toată ţara, de marţi până miercuri dimineaţă. La munte şi în Maramureş vor predomina ninsorile, iar în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali se va depune un strat consistent de zăpadă. În Crişana şi Transilvania, în urma precipitaţiilor mixte s-ar putea forma polei, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţionale de Meteorologie.
În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte vor fi, de marţi până miercuri dimineaţă, precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10-15 litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse peste 25 de litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe creste rafalele vor depăşi 70-80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând ninsoarea.
Intensificări ale vântului vor fi şi în restul ţării, local şi temporar cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră.
Pe parcursul zilei de luni, pe arii restrânse va fi polei şi, local, în regiunile estice, centrale şi la munte va mai ninge, în general slab cantitativ.
Ninsori, ploi şi vânt în aproape toată ţara, de marţi până miercuri dimineaţă
20 februarie 2017
(158 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Naveta elevilor, decontată integral! Ministrul Educaţiei a pus în dezbatere publică ordonaţa de urgenţă
(28 august 2016)
76 vizualizări
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti
(26 ianuarie 2022)
35 vizualizări
Şapte câini poliţişti pensionaţi îşi caută stăpâni
(1 octombrie 2016)
504 vizualizări
Veşti proaste pentru şoferi. Sute de mii de maşini din România, scoase din circulaţie până în 2025
(13 decembrie 2021)
3455 vizualizări
Sechestru pe o parte din terenurile de la Nana ale familiei Băsescu
(6 martie 2015)
209 vizualizări
Micii româneşti, salvaţi la Bruxelles
(11 martie 2014)
148 vizualizări
Atenţie la mesajele primite pe telefon/ Un virus extrem de periculos, ataşat unui link!
(26 aprilie 2022)
100 vizualizări
Proiect: Indemnizaţie de 1.700 de lei pentru mamele care adoptă copii mai mari de 2 ani
(2 februarie 2016)
458 vizualizări
Nu era suficient ? De sambata seara, Prahova sub cod galben de ninsori si viscol !
(21 martie 2020)
2127 vizualizări
Peste cinci mii de români aflaţi în străinătate au fost infectaţi cu Covid-19 de la începutul pandemiei până acum, dintre care 122 au decedat.
(7 iulie 2020)
87 vizualizări
România, patru medalii şi locul trei pe naţiuni la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
(16 aprilie 2014)
366 vizualizări
Ghidul Michelin a desemnat cel mai frumos oraş din România. Alte locuri din ţară remarcate
(4 martie 2019)
105 vizualizări
De la 1 iunie românii vor putea merge din nou la hoteluri, pensiuni şi restaurante. Ce reguli vor trebui respectate
(7 aprilie 2021)
154 vizualizări
Mita preşedintelui Vlasov: „Doar un milion de euro!“
(25 martie 2014)
178 vizualizări
MAE reia avertismentul adresat cetăţenilor români care se află în Turcia
(19 iulie 2016)
341 vizualizări
Oamenii din Târgovişte atenţionaţi prin RO-ALERT în timpul incendiului de joi.
(16 noiembrie 2018)
82 vizualizări
Mister în Mungii Bucegi. Jandarmii au găsit o maşină abandonată într-o râpă
(6 ianuarie 2021)
431 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























