Măsuri preventive de supraveghere judiciară au fost dispuse, în ultima săptămână a anului 2016, pentru 146 de persoane, dintre care 46 au fost plasate în arest la domiciliu.
Astfel, în perioada 23-30 decembrie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 146 de persoane.
Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 46 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 99 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi faţă de o persoană faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune.
Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 16 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri, informează Poliţia.
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă, în 6 cazuri, în 3 situaţii controlul judiciar a încetat ca urmare a condamnării cu executare, în 2 cazuri a fost înlocuit cu măsura condamnării cu suspendare, iar în 2 cazuri în arest la domiciliu.
De asemenea, măsura arestului la domiciliu dispusă iniţial a fost înlocuită, în 3 cazuri, cu arestarea preventivă.