Poliţiştii au confiscat, în perioada 5 octombrie - 10 noiembrie, peste 16 tone de substanţe periculoase, constatând 60 de infracţiuni vizând protecţia mediului, traficul de substanţe toxice, regimul deşeurilor şi controlul activităţilor nucleare. Totodată, au fost aplicate 19 amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei, anunţă IGPR.
Acţiunea coordonată de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române a vizat judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Cluj, Covasna, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Vaslui şi Vrancea.
Poliţiştii au efectuat verificări şi controale la 300 de operatori economici care deţin, produc sau efectuează operaţiuni cu substanţe şi/sau deşeuri chimice periculoase, precizează IGPR.
Au fost constatate 60 de infracţiuni, dintre care 39 privind protecţia mediului, nouă de trafic de substanţe toxice, 11 privind regimul deşeurilor şi o infracţiune privind controlul activităţilor nucleare.
De asemenea, au fost aplicate 19 amenzi, în valoare totală de 278.000 de lei, pentru alte nereguli constatate.
Totodată, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 16.016 kilograme şi 95 de litri de substanţe periculoase, 1.300 de tablete de fosfură de aluminiu, substanţă clasificată ca fiind foarte toxică şi 3,3 kilograme de mercur, precizează poliţiştii.
IGPR menţionează că, în aceeaşi perioadă, au mai fost identificate şi repuse în circuitul legal aproape 1.800 de tone şi 1.206 de litri de deşeuri periculoase.