Zece universităţi de stat care formează cel mai mare consorţiu universitar din România, "Academica Plus”, cer finalizarea legii salarizării unitare, cu salarizarea cadrelor didactice după performanţă, şi nu exclusiv după funcţie, dar şi stabilirea unei metodologii transparente de alocare a cifrei de şcolarizare universităţilor de stat.
Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Consorţiul Universitar "Academica Plus”, cele zece universităţi de stat care formează consorţiul solicită "stabilirea unei metodologii transparente de alocare a cifrei de şcolarizare universităţilor de stat din România, având în vedere faptul că numărul locurilor bugetate la licenţă, masterat şi doctorat, repartizate fiecărei universităţi, este determinant pentru asigurarea resurselor financiare necesare bunei funcţionări în condiţiile respectării standardelor de calitate”.
De asemenea, consorţiul cere factorilor de decizie din MENCS, dar şi reprezentanţilor Consiliului Naţional al Rectorilor să se implice în finalizarea legii salarizării unitare "cu luarea în considerare a salarizării cadrelor didactice după performanţă, şi nu exclusiv după funcţie”.
Totodată, membrii consorţiului salută demersurile ARACIS privind actualizarea standardelor specifice pentru acreditarea programelor de studiu în învăţământul superior şi susţin întocmirea cu celeritate de către ARACIS a metodologiei de evaluare a şcolilor doctorale.
"Consorţiul «Academica Plus» face apel la toate universităţile din România să transforme anul universitar 2016-2017 într-unul dedicat recâştigării încrederii în mediul academic. Numai prin voinţa cadrelor didactice şi a studentilor putem reda spiritul academic universităţilor noastre, atât de necesar pentru o societate educată, o societate care apreciază valorile umane. E mai mult decât necesar să existe solidaritatea universitară în a reconstrui sistemul educaţional românesc, întemeindu-ne pe principiile integrităţii, competenţei, dăruirii şi diversităţii”, se mai arată în comunicatul citat.
Consorţiul universitar "Academica Plus” este cel mai mare consorţiu al universităţilor din România, fiind format din zece universităţi de stat. Din consorţiu fac parte şapte universităţi fondatoare, Universitatea din Piteşti, Universitatea "Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea "Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploieşti, Universitatea "1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea "Valahia” din Târgovişte şi Universitatea din Oradea, precum şi alte trei universităţi care li s-au alăturat recent, respectiv Universitatea din Petroşani, Universitatea "Aurel Vlaicu” din Arad şi Universitatea "Constantin Brâncuşi", din Târgu jiu.