Casa Regală a anunţat programul funeraliilor. Conform dorinţei Regelui Mihai, soţia sa va fi înmormântată potrivit tradiţiilor familiei. Ultimele funeralii regale din România au fost organizate în iulie 1938 la moartea Reginei Maria.

Potrivit programului anunţat, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va ajunge în România în data de 9 august, iar de la aeroport, va fi transportat la Castelul Peleş.  De marţi, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsufleţit al Reginei va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. În acele zile sunt aşteptate la Castel vizite din partea oficialităţilor pentru transmiterea condoleanţelor, iar publicul şi presa nu vor avea acces în Holul de Onoare al castelului pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

În seara de miercuri, 10 august, corpul neînsufleţit al Reginei va fi adus la Palatul Regal din Bucureşti, acolo unde, în zilele de 11 şi 12 august, publicul este binevenit să aducă un ultim omagiu. 

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august. Sicriul va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, unde va avea loc o ceremonie religioasă. De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. 

La ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment.

Mesaje de condoleanţe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje.

Programul complet al funeraliilor este disponibil pe site-ul http://www.familiaregala.ro/