Regina Ana a României a acordat un singur interviu presei din România, în 2008, în care a povestit cum l-a întalnit, în 1948, pe Regele Mihai I al României. "Sunt o femeie obişnuită care a avut bucuria şi fericirea să se căsătorească cu un om fantastic, regele Mihai I al României. Sunt fericită să fiu soţia lui, dar ideea de protocol nu-mi spune nimic", afirma Regina Ana, în debutul interviului acordat Eugeniei Vodă.
Întrebată care este principala sa trăsătură, Regina Ana a răspuns: "de a fi tenace".
"Dacă ceva trebuie făcut, se va face! Nu amâni, nu zici că merge şi-aşa...Trebuie să fii corect, să faci ceea ce spui (...) Îmi place să citesc, îmi place grădinăritul (...) Am multe defecte...Dacă n-ai defecte, nu ai niciun haz! Acela de a critica. Critica poate merge prea departe în multe domenii (...) Politica nu mă interesează deloc, nu e pentru noi. Pentru asta sunt politicienii.
Îi lăsăm să-şi facă munca (...) Întotdeauna trebuie să oferi dragoste, dacă poţi", mai declara Regina Ana.
Mai departe, Majestatea Sa a relatat în cadrul interviului cum l-a întâlnit pe Regele Mihai I.
"Vărul meu, Jean de Luxemburg, care dadea un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra. Am mers acolo, mai ales că nu fusesem la nunta reginei Elisabeta. Mama şi fraţii mei erau deja acolo, la hotelul Claridge's. Când am ajuns, am urcat la apartamentul unde ştiam că e mama. Intrând, am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, sora ei, şi pe mama. Iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă. Cum nu ieşisem de multa vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele ca un soldat! M-am simţit atăt de umilită de mine însămi, încât am ieşit imediat ca să merg la verişoarele mele, care erau la alt etaj", povestea Regina Ana.
"După asta, am mers la cinema împreună pentru că regele nu ştia cum se stă la coadă la un cinematograf, cum se plăteşte. Atunci, fratele meu, Michel, şi cu mine l-am învăţat cum se trăieşte simplu, nu într-un palat. Aşa a aflat cum se stă la coadă, cum se plăteşte la un magazin, cum se cumpără bilete la cinema. Era amuzant, nu ştia nici cum se plăteşte taxiul", mai spunea Regina Ana.
Întrebată care ar fi în viziunea Majestăţii Sale culmea nefericirii, Regina Ana a răspuns: "Să pierzi pe cineva iubit. Poate fi un câine, poate fi un om, poate fi o vază care se sparge".
"E foarte greu să pierzi o ţară. Gândiţi-vă, pierzi totul! Când îi văd azi pe bieţii refugiaţi, mi se pare ceva îngrozitor. Azi vezi refugiaţi peste tot în lume. Să pierzi totul!", mai afirma Regina Ana.
Majestatea Sa Regina Ana a României a murit, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia, anunţă Casa Regală. Soţia Regelui Mihai ar fi împlinit 93 de ani pe 18 septembrie.
„La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges.
În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.
Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile”, se arată în comunicatul Casei Regale.
Regina Ana a murit în această după-amiază, la vârsta de 92 de ani.