După ce au mâncat zeci de ani nervii românilor şi au băgat sume uriaşe de bani în buzunarele celor care le eliberau, copiile legalizate vor ajunge istorie, scrie Digi24.ro
Ministrul Fondurilor Europene a declarat că Executivul lucrează acum la un act normativ prin care administraţia publică centrală să nu mai aibă dreptul să solicite copii legalizate de la cetăţeni.
Măsura este parte a unui pachet legislativ prin care se vor elimina mai multe acte cerute cetăţenilor de către autorităţi. Printre acestea şi desfiinţarea copiei legalizate, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care a acordat un interviu pentru republica.ro.
“Problema e că dacă vrei să desfiinţezi o hârtie care nu are o bază legală, nu ştii cum să o desfiinţezi. Şi atunci, acest pachet are o ordonanţă de urgenţă, are un HG care modifică alte HG-uri, de pildă, desfiinţează copia legalizată. Şi mai are un memorandum prin care Guvernul cere instituţiilor subordonate şi, atenţie, nu vorbim de primării, vorbim doar de administraţia centrală, să facă anumite lucruri. Să desfiinţeze copia legalizată, să îşi unească bazele de date, le dăm nişte termene”, a spus Ghinea.
Actul normativ care va simplifica birocraţia va intra în discuţia Guvernului în această lună şi este în prezent pe circuitul de avizări al ministerelor implicate în elaborarea lui.
SURSA:Digi24.ro