Nici nu s-au terminat funeraliile autoproclamatului, că regalitatea fiilor săi este contestată chiar de către comunitatea romă. Potrivit Partidei Romilor Pro Europa Filiala Cluj,  adevăratul conducător al romilor este deputatul Nicolae Păun.

"Romii au reprezentant ales în Parlamentul României pe deputatul Nicolae Păun, au reprezentanţi numiţi în structurile guvernamentale, au aleşi locali. Romii din România nu vor recunoaşte nici Împăraţi, nici Regi niciodată. România este ţară membră a Uniunii Europene, iar aceste titulaturi, Rege, Împarat, sau şef de stabor, ne fac doar deservicii atât nouă, romilor cât şi populaţiei majoritare. Noi romi, nu o să îl recunoaştem niciodată ca lider al nostru pe aşa zisul "REGE" Dorin Cioabă fiul regretatului Florin Cioabă", se susţine în comunicatul de presă trimis de Partida Romilor.

De altfel, Aurel Roşianu, liderul Partidei Romilor Cluj, spune că ei nu l-au considerat niciodată rege pe Florin Cioabă. Pentru ei a fost doar un pastor rom.

"Preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Filiala Cluj, Aurel Roşianu, transmite condoleanţe familiei îndurerate. Bunul Dumnezeu să îl ierte şi să se odihneasca în pace. Regretatul Florin Cioaba a fost pentru întreaga comunitate a romilor din judeţul Cluj doar un activist rom/pastor, nicidecum "REGE".  Cioabă a fost probabil "REGE" doar pentru comunitatea romilor căldărari, care nu este atât de reprezentativă ca şi numar pentru comunitatea romă. Noi, Partida Romilor, nu dorim să intrăm în acest joc, de care se folosesc unii politicieni. Nu dorim ca noi comunitatea roma din judeţul Cluj şi nu numai, să fim masa de manevră în folosul nimănui. Singurul reprezentant al romilor din toată România este Preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Deputatul Nicolae Păun. Acesta reprezintă cu adevărat  interesele comunităţii rome din judeţul Cluj cât şi din întreaga ţară, împreună cu alţi reprezentanţi ai comunităţii rome, care se află în poziţii oficiale", se mai arată în comunicatul transmis.