Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul instituţiei lista unităţilor sanitare în care dezinfectanţii folosiţi au picat testele la care au fost supuşi în cadrul controalelor din ultimele zile.

Practic, testele au arătat că dezinfectanţii nu erau eficienţi în eliminarea microbilor, ceea ce poate duce la infecţii dobândite în spital.

Pe listă apar 50 de spitale, multe spitale foarte mari din Bucureşti, printre care: Spitalul Universitar de Urgenţă, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) şi Spitalul Clinic „Dr. Ioan Cantacuzino”. Toate aceste spitale se numără printre unităţile sanitare unde au fost aduse persoane rănite în incendiul din Clubul Colectiv.

De asemenea, pe listă se află şi spitale pentru copii (Spitalul Clinic de Copii Braşov, de exemplu) şi Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi.

Probele neconforme au fost descoperite în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii, prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară.

„Precizăm faptul că pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative pentru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză”, menţionează Ministerul Sănătăţii în comunicatul de presă.

Acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma.

Iată lista spitalelor unde dezinfectanţii HexiPharma folosiţi s-au dovedit a fi ineficienţi:

Alba

1. Spital Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

Bacău

2. Spital Judeţean de Urgenţă Bacau

3. Spital Municipal de Urgenţă Moineşti

Braşov

4. Spital Clinic de Copii Braşov

5. Spital Făgăraş

Brăila

6. Centru integrat medicală paleativă

Caraş Severin

7. Spital de Urgenţă Reşiţa

Călăraşi

8. Spital Orăşenesc Lehliu Gară

9. Spital Psihiatrie Săpunari

10. Spital Călăraşi Pneumologie

11. Spital de Urgenţă Călăraşi

12. Spital Municipal Olteniţa

Cluj

13. Institutul Inimii „Nicole Stăncioiu” Cluj

14. Institut Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” Cluj Napoca

Constanţa

15. Spital Clinic de Pneumoftiziologie

16. Spital Municipal Mangalia

17. Spital Orăşenesc Hârşova

18. Sanatoriu Balnear şi de Recuperare Techirghiol

Dolj

19. Spital Municipal Filantropia Craiova

20. Spital Municipal Calafat

Galaţi

21. Spital Clinic Judeţean de Urgenţă ” Sf. Apostol Andrei” Galaţi

22. Spital Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi

Gorj

23. Spital Orăşenesc Bumbeşti – Jiu

Harghita

24. Spital Municipal Gheorghieni

Iaşi

25. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi (maternitatea)

26. Spital clinic de psihiatrie “Socola” Iaşi

Mureş

27. Spital Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

Neamţ

28. Spital Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Olt

29. Spital Judeţean Slatina

30. Spital Municipal Caracal

Prahova

31. Spital Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Satu Mare

32. Spital Orăşenesc Negreşti Oaş

Suceava

33. Spital Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc

34. Spital Psihiatrie Cronici Siret

35. Spital Municipal Rădăuţi

36. Spital Orăşenesc Gura Humorului

37. Spital Municipal Fălticeni

Timiş

38. SC Materna Care SRL

Tulcea

39. Spitalul Judeţean Tulcea

Vâlcea

40. Spital Municipal Drăgăşani

41. Spital Orăşenesc Horezu

Bucureşti

42. Institut Naţional de Endocrinologie Parhon

43. Spital de Urgenţă Pantelimon

44. Spital Clinic de Urgenţă Bucureşti

45. Institut de Pneumoftiziologie Marius Nasta

46. Spital Sf. Stefan

47. Spital Clinic de Urgenţă Sf. Ioan

48. Spital Clinic Dr. Ioan Cantacuzino

49. Spital de Nefrologie Carol Davila

50. Spital Universitar de Urgenţă