Mai mult de jumătate din preţul produselor din hipermarketuri înseamnă de fapt taxe de promovare a produselor, de poziţionare sau discounturi, dezvăluie producătorii. Dezavantajul e al clienţilor, care plătesc mai mult decât ar trebui, şi al producătorilor, care abia îşi acoperă cheltuielile. Marile magazine se apără: sunt taxe de promovare a produselor, scrie Digi 24.
În drumul de la producător la magazin preţul alimentelor creşte de mai multe ori.
Emil Dumitru, preşedinte ProAgro: „Orice altă taxă decât factura iniţială trebuie eliminată, taxă de listare, bonus, reducere, tot felul de taxe care nu fac altceva decât să scadă din profitul producătorului.”
La dezbaterea noii legi a supermarketurilor, producătorii le-au cerut parlamentarilor să elimine aceste taxe. Fără ele, şi alimentele autohtone ar putea concura cu cele ieftine din import. S-a ajuns la discuţii aprinse între comercianţi şi autorităţi, care spun că sunt nevoite să aloce mai mulţi bani de la buget pentru a subvenţiona agricultorii români.
Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Doar guguştiucul nu este subvenţionat în România, în rest trebuie să căutam bani să reparăm ceea ce se întâmplă într-o ţară nereglementată.