Majoritatea medicilor de familie nu va mai elibera, începând de mâine, reţete compensate şi trimiteri, din cauza faptului că aceştia nu au reuşit să semneze contractele cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, potrivit reprezentantului Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu, prin semnarea unor astfel de documente, aceştia ar comite o ilegalitate. Sandra Alexiu a explicat pentru Gândul că medicii de familie ar fi trebuit chemaţi la consultările pentru prelungirea contractului cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Această măsură a fost însă votată ieri în sedinţa de Guvern, iar medicii susţin că nu au primit nici măcar contractele pentru a le semna.
Sandra Alexiu, reprezentanta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a explicat, pentru Gândul, că medicii de familie sunt, practic, începând de mâine, liberi de contract. Astfel, fiecare medic va decide ce face în continuare, având în vedere că funcţionează independent de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
„Nu este o grevă Noi suntem patroni şi nu avem voie să facem grevă. Noi decidem, tocmai pentru că suntem patroni şi pentru că mâine suntem liberi de contract, vom decide ce este de făcut. Fiecare cu cabinetul lui. Majoritatea, noi am decis că nefiind în legătură cu Casa de Asigurări, nu putem elibera documente în relaţie cu Casa. Deci, nu putem da trimiteri, reţete compensate, trimiteri la laborator, internări şi aşa mai departe, tot ce ţine de relaţia cu Casa de Asigurări pentru că nu avem contracte. Nu s-a votat legea la timp, nu s-au făcut contractele, nu au respectat termenele”, a spus Sandra Alexiu.
Medicii sunt nemulţumiţi de faptul că prelungirea contractului cadru s-a votat ieri, fără respectarea prevederii care spune că reprezentanţi din medicina de familie trebuie să fie consultaţi înainte de adoptarea unei astfel de măsuri. Practic, potrivit spuselor medicilor, ei ar face un uz de fals în cazul în care ar semna reţete compensate sau trimiteri.
„Noi nu avem suport legal. Legea s-a votat ieri după-amiază în şedinţa de Guvern. Ieri seară a fost publicată în Monitorul Oficial, iar conform legii, ei sunt obligaţi să ne cheme la consultare cu cinci zile înainte de intrarea în vigoare a contractului. Ei nu au respectat termenul. Deci, noi nu facem asta pentru că vrem, suntem forţaţi să facem asta pentru că altfel nu putem să fim în legalitate. Dacă eu de mâine, medic de familie, semnez vreo reţetă, fac un uz de fals, sunt în afara contractului”, a explicat Sandra Alexiu.
Aceasta a menţionat că fiecare medic va decide felul în care îşi va desfăşura în continuare activitatea, însă mare parte dintre ei au recurs la reprogramări ale pacienţilor. De asemenea, medicii spun că se vor ocupa în continuare de pacienţi, doar că vor elibera reţete simple, pe care bolnavii vor fi nevoiţi să le achite integral.
„Fiecare medic de familie va decide cum îşi va desfăşura activitatea. Marea majoritate, aşa cum am făcut şi eu, ne-am reprogramat pacienţii după primele cinci zile, pentru că neavând această posibilitate să semnăm în primele cinci zile, pentru că nu am fost anunţaţi, ei să ştie că nu pot să beneficieze de astfel de documente. Vom asigura urgenţele, le vom da reţete simple pe care să şi le cumpere două trei zile, cât va fi nevoie, îi vom chema la control şi aşa mai departe. Nu vom închide cabinetul pentru că ei sunt pacienţii noştri, noi suntem medicii lor”, a spus Sandra Alexiu.
Această situaţie va continua cel puţin până luni inclusiv, astfel încât medicii să aibă timp să semneze noile contracte.
„Cel puţin până luni inclusiv pentru că nu este timp să se semneze atâtea contracte. Numai în Bucureşti sunt 1200 de medici de familie. Toată lumea trebuie să semneze aceste contracte. Toţi sunt în aceeaşi situaţie, nu numai medicii de familie. Toţi suntem în afară de contract”, a explicat Sandra Alexiu.