Autorităţile sanitare prelevează probe din loturile de portocale ale unui lanţ de supermarketuri din Argeş, după ce părinţii, dar şi medicii şi-au îndreptat suspiciunile către fructe pentru o posibilă explicaţie în cazul bebeluşilor care s-au îmbolnăvit grav după ce au fost contaminaţi cu o bacterie periculoasă., anunţă Digi 24.
Din păcate, numele magazinului nu a fost dezvăluit. Este bine însă să evitaţi să cumpăraţi portocale până la lămurirea situaţiei, ţinând cont că furnizorii supermaketurilor pot fi aceiaşi!
Probele prelevate sâmbătă vor fi trimise la Bucureşti, la laboratorul naţional de referinţă, şi se speră ca până luni după-amiază, cel târziu marţi dimineaţă să apară primele rezultate. Deocamdată, controalele se concentrează asupra magazinelor aceluiaşi lanţ de supermarketuri, dar în funcţie de rezultate, inspectorii şi-ar putea extinde ancheta şi la alte lanţuri de supermarketuri.
În cazul în care vor fi găsite nereguli, respectivul lanţ de supermarketuri riscă amenzi sau chiar închiderea magazinelor.
Dintre cei 11 copii internaţi la Marie Curie, toţi cu insuficienţă renală, şase sunt la Nefrologie şi au răspuns bine la tratament. Alţi cinci bebeluşi sunt internaţi la terapie intensivă, trei dintre ei fiind într-o stare mai gravă. Unul a fost intubat.
Digi 24