Peste 2.500 de crescători de oi protestează la Palatul Parlamentului, unde o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte, o delegaţie a acestora urmând să meargă la discuţii la Comisia de agricultură.
Protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanţilor de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apăra, fiindu-i rupt un deget în busculada creată. În urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.
La acest moment, traficul rutier este restricţionat în perimetrul bulevardul Libertăţii - Piaţa Naţiunile Unite - Parc Izvor - bulevardul Tudor Vladimirescu - Calea 13 Septembrie, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Protestatarii împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic.
Potrivit Legii vânătorii şi fondului cinegetic, adoptată în 2006, ciobanii de la şes pot deţine un singur câine de pază la stână, cei de la deal pot avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. La articolul 23 legea prevede: "(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: (...) k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei (...)".
Legea a fost modificată în vara acestui an, dar nu şi articolul referitor la câinii care care însoţesc turmele sau cirezile. Legea vine acum şi cu amenzi de până la 1.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor referitoare la numărul de câini pe care îi pot deţine crescătorii de oi.