Un bărbat, membru al formaţiunii extremiste ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, a fost reţinut de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, marţi, de Ziua Naţională, la Târgu Secuiesc.
Un „membru marcant” al organizaţiei naţionalist-extremiste Mişcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM Ungaria) a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT după ce ar fi pus la cale confecţionarea unui dispozitiv exploziv improvizat, pe care să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, la parada de 1 Decembrie, conform DIICOT.
Procurorii DIICOT arată că extremistul „şi-a asumat şi ulterior a procurat mijloacele şi instrumentele necesare confecţionării unui dispozitiv exploziv improvizat, pe care intenţiona să-l detoneze în public, pe raza localităţii Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie”.
Motivele bărbatului sunt explicate astfel de procurori: „realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naţionalist-extremistă Mişcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva cetăţenilor români şi a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităţilor române în actul de exercitare a puterii de stat în zona aşa-zisului ”Ţinut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari””.
Anchetatorii au percheziţionat locuinţa extremistului şi au ajuns la concluzia că „materialele şi dispozitivele ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora”.
DIICOT specifică faptul că acţiunea a fost realizată cu sprijinul SRI, DIPI, Poliţiei Covasna şi Jandarmeriei Braşov.