10 mai este Ziua Regalităţii în România. Sărbătorită ca zi naţională până la venirea comuniştilor, ziua regalităţii este un simbol al naşterii României ca stat modern.

Măcinate de luptele interne între diferite facţiuni politice, cele două principate, Tara Românească şi Moldova accepta şi stabilesc o unire formală, desăvârşita în ianuarie 1859 prin alegerea principelui Alexandru Ioan Cuza ca şef al celor două state, consfinţindu-se astfel o uniune de fapt între cele două regiuni. Această uniune va fi recunoscută de Înaltă Poarta şi Puterile Garante în anul 1862, data de la care se constituie o nouă formaţiune statală, Principatele Unite.

Din păcate, principele Cuza intră repede în conflict cu clasa politică datorită modului autoritar în care înţelegea să conducă ţara şi este înlăturat de pe tron în anul 1866 printr-o lovitură de stat pusă la cale de o coaliţie internă.

După înlăturarea lui Cuza, politicienii români ajung la concluzia că Principatele Romane sunt neguvernabile din interior în spirit modern şi se încep demersurile pentru a fi adus un rege străin. Din păcate pentru acele vremuri, dar din fericire pentru vremurile ce urmau să vină, marile case regale europene au refuzat să îşi desemneze reprezentanţi pentru a prelua tronul Principatelor. Aşa s-a ajuns la a apela la Casa Sigmaringen care îl desemnează pe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr militar de numai 27 de ani, să devină, mai întâi Domnitor al Principatelor Unite iar apoi, în anul 1881, Rege al României.

10 mai 1866 a fost ziua în care Carol de Hohenzollern Sigmaringen a depus jurământul în calitate de şef al statului român. Până să ajungă la Bucureşti însă, capitala noii sale ţări, drumul prinţului german a fost unul lung şi istovitor, dar şi plin de pericole. Un drum care a durat 11 zile de la Dusseldorf până la Bucureşti şi care a fost semnificativ îngreunat de lipsa căilor ferate şi a drumurilor în Principate.

După ce a acceptat propunerea poporului român de a veni la Bucureşti pentru a prelua conducerea ţării, prinţul Carol de Hohenzollern Sigmaringen a plecat de acasă, de la castelul său de lângă Dusseldorf, în după-amiaza zilei de 29 aprilie 1866. A călătorit în cea mai mare parte a drumului cu trenul, dar i-au trebuit nouă zile pentru a ajunge în România, timp în care a trecut prin Zurich, Viena, Bratislava, Pesta şi Timişoara. Voiajul a fost nu numai istovitor, ci şi plin de pericole: Prusia, ţara natală a lui Carol era pe picior de război cu Austria, pe care fusese nevoit s-o traverseze dintr-un capăt în altul. A călătorit sub numele fals de Carol Hettingen, dându-se drept negustor care mergea la Odesa cu afaceri.

Carol a călcat pentru prima dată pe pământ românesc la Turnu Severin, în după-amiaza zilei de 8 mai 1866 şi a plecat spre Bucureşti unde a ajuns două zile mai târziu. Singurul mijloc de transport în România era trăsura, iar prinţului i-au trebuit aproape douăsprezece ore pentru a ajunge de la Turnu Severin la Craiova. Traversarea Jiului a fost o adevărată provocare - peste râu nu exista niciun pod, doar o plută şubredă pe care cei care-l însoţeau au fost nevoiţi s-o repare pe loc pentru a putea traversa.

Primul act oficial semnat de Carol, în calitate de şef al statului român: graţierea mitropolitului Moldovei, Calinic Miclescu, care fusese condamnat pentru că pornise la Iaşi o revoltă împotriva unirii Principatelor. 

Pe 10 mai 1866 Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: „Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păstra religiunea României precum şi integritatea teritoriului ei, şi de a domni ca domn constituţional” Cuplul regal a fost binecuvântat în aceeaşi zi în Dealul Mitropoliei de către mitropolitul Ungrovlahiei.

Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 14 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.