Proiectul Noului Cod al Insolvenţei va fi publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei pe 1 august, a anunţat, într-o conferinţă de presă, Florin Aurel Moţiu, secretar de stat în MJ.
Potrivit acestuia, există un draft al unui nou Cod al Insolvenţei, o primă variantă, dar nu este un proiect asumat de Ministerul Justiţiei.
Acesta a mai adăugat, în nume personal, că şi-ar dori ca acest Cod să cuprindă toate aspectele legate de insolvenţă, inclusiv insolvenţa persoanelor fizice.
Florin Aurel Moţiu a mai afirmat că ministerul considera că acea balanţă echilibrată care ar trebui să existe este înclinată înspre protejarea mai mult a intereselor debitorului. "Acest proiect de Cod este parte integrantă a Programului pentru reforma sistemului judiciar şi beneficiază de asistenţă tehnică a unui consorţiu care reuneşte expertiză juridică, dar şi a unui grup de experţi care include judecători, avocaţi, reprezentanţi ai mediului bancar, BNR (Banca Naţională a României), ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), Consiliul superior al Magistraturii. Am avut zilele trecute o întâlnire la Ministerul Justiţiei unde am discutat materialele puse la dispoziţie de consultant, de aceea draftul nu va fi public în perioada imediat următoare. Până la 15 iulie urmează să se facă observaţii de acest grup de experţi care să fie înaintat consultantului, iar acesta să refacă proiectul. La începutul lunii august urmează că acest proiect să fie asumat de conducerea Ministerului Justiţiei şi să fie publicat pe site pentru consultare publică, fiind trimis tuturor instituţiilor implicate în acest proiect. Vrem ca în septembrie să fie definitivat proiectul de Cod şi să intre în circuitul de avizare, să fie aprobat de Guvern şi trimis Parlamentului pentru a fi discutat", a explicat Moţiu.
Prezent la eveniment, Alexandru Nicolae Păunescu, director al Direcţiei Juridice din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că ar trebui introduse restricţii privind desfăşurarea aceleiaşi activităţi de către o companie nou înfiinţată de aceiaşi acţionari.
Potrivit lui Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, participanţii la activitatea economică sunt în aşteptarea unei noi reglementări a insolvenţei.
Banca Naţională a României (BNR) a organizat un colocviu cu tema "Insolvenţa, provocări practice şi legislative".