Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, a deschis un dosar de urmărire penală în cazul barjei încărcate cu 847 de tone de îngrăşământ ambalat în saci care s-a scufundat, miercuri, în Dunăre, fiind desfăşurate cercetări pentru distrugerea sau avarierea unei nave.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, de Ministerul Public, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a fost constituit un dosar în care se fac cercetări fiind începută urmărirea penală pentru distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia, scrie MEDIAFAX.
Decizia vine după ce, miercuri, în apele fluviului Dunărea, în apropierea Portului Moldova Veche, s-a scufundat o barjă având la bord 847 de tone de îngrăşământ ambalat în saci din folie de plastic, protejaţi la rândul lor cu saci de rafie.
"Din verificările efectuate de către organele abilitate, până la acest moment nu s-au constatat urme de poluare a apei, desfăşurându-se operaţiuni de recuperare a încărcăturii", se arată în comunicat.
Incidentul s-a petrecut pe fluviul Dunărea, în apropierea portului Moldova Veche, miercuri, în jurul orei 14.00. Barja făcea parte dintr-un convoi se deplasa dinspre Vukovar (Croaţia) spre Moldova Veche.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" din judeţul Caraş-Severin anunţau că echipajul de pe nava care s-a scufundat a reuşit să se transfere în timp util pe o altă barjă din convoi, înainte de sosirea echipajelor de intervenţie.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Afacerilor Interne, barja care s-a scufundat în Dunăre avea la bord 847,9 tone de fertilizant agricol, ambalat în saci de plastic, şi făcea parte dintr-un convoi alcătuit din nava Baziaş, două barje şi trei şlepuri, care fuseseră încărcate într-un port din Croaţia, cu destinaţia Moldova Veche.
În urma incidentului, nu au existat victime, dar vicepremierul Gabriel Oprea, preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), a ordonat Centrului Operaţional de Comandă al Guvernului şi Platformei de Coordonare Operaţională - structuri subordonate CNSSSU - să verifice gradul de risc potenţial pentru mediul înconjurător.
La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor precizau, într-un comunicat de presă, că încărcătura barjei, o "substanţă de tip îngrăşământ NPK, utilizat în agricultură", a fost ambalată integral în saci.
"Încărcătura barjei scufundate este ambalată integral în saci cu folie dublă de polietilenă (insolubili în apă) şi rafie, posibilele efecte asupra ecosistemului fluviului Dunărea sau asupra calităţii apei fiind reduse", se arăta în comunicat.
Ministerul Mediului a dispus, totodată, ca Administraţia Naţională Apele Române să asigure monitorizarea permanentă a calităţii apelor pe mai multe secţiuni de control, pe durata recuperării încărcăturii scufundate.