Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la durata concediului de odihnă anual, după ce sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PNL a fost respinsă de CC.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003, Codul Muncii, având ca iniţiatori 60 de deputaţi şi senatori PSD, a fost respinsă în aprilie de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, în 3 decembrie 2014.

Conform expunerii de motive, prin această reglementare s-a avut în vedere continuarea transpunerii Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară.

Astfel, modificările au avut la bază faptul că dispoziţiile Directivei nu disting cu privire la natura contractului de muncă temporară, nu se face deosebirea cu privire la durata determinată sau nedeterminată a acestuia. De asemenea, prevederile Directivei stabilesc că lucrătorul lucrează temporar numai la întreprinderea utilizatoare.

În urma adoptării acestei legi, parlamentarii liberali au sesizat în 9 decembrie Curtea Constituţională cu privire la unele prevederi ale legii pentru modificarea şi completarea Codului muncii.

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor stabileşte introducerea la articolul 92 a două noi alineate, (3) şi (4), cu următorul cuprins: "(3) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar. (4) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă şi care prestează aceeaşi muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului".

Modificările de la articolul 145 la care se face referire în sesizarea PNL stabilesc, la alineatul (2), că "durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective de muncă aplicabile", iar, la alineatul (4), că "la stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată".

La alineatul 5 se menţionează că, în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.

În plus, alineatul 6 prevede că salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.