Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat că Guvernul a discutat miercuri, în primă lectură, o ordonanţă prin care se remediază situaţia plăţii CASS pentru alocaţiia copiilor şi că va discuta cu conducerea ANAF dacă se impune şi amnistie pentru cei care au primit decizii de plată.

"Trebuie să ne consultăm, să vedem dacă va trebui să apelăm la această formulă sau va fi suficientă ordonanţa. Este posibil să fie doar ordonanţa suficientă, dar partea juridică ne va spune dacă orodonanţa este suficientă", a spus Vâlcov.

ANAF a sistat emiterea deciziilor de impunere pentru contribuţiile datorate din dobânzile încasate la alocaţiile pentru copii şi aşteaptă o iniţiativă legislativă care să permită amnistierea fiscală în cazul sumelor deja imputate, a declarant joi şeful instituţiei, Gelu Ştefan Diaconu.

Câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.

Mediafax

Foto: desk7.net