A plecat spre Germania cu speranţa de a asigura un trai mai bun pentru copilul ei mic, dar acum o tânără prahoveancă de 20 de ani zace în comă, printre străini

La 20 de ani, Ioana a vrut să-i asigure o viaţă fără griji baieţelului ei de un an si 8 luni. L-a lasat in grija mamei si a plecat in Germania, unde credea ca va fi angajata menajera. Insa prietena ei din copilarie, care i-a promis ca-i face rost de slujba, a dat-o pe mana unor proxeneti, iar Ioana a fost fortata sa se prostitueze sub amenintarea pumnului.

Povestea a început în luna ianuarie a anului curent, când Ioana a primit un telefon de la prietena ei, aflată în  Germania, care  îi propunea să i se alăture, pentru că i-ar fi găsit un loc de muncă, menajeră la acelaşi hotel la care ar fi lucrat şi ea, dar şi în diferite case particulare. De asemenea, a asigurat-o că va locui cu ea într-un apartament închiriat, că va avea toate actele în regulă şi că vor lucra în schimburi, trei cu trei luni, iar în cele libere va putea veni în ţară să-şi viziteze familia. Ioana şi “buna” ei prietenă se cunoşteau din liceu, aceasta din urmă fiind mai mare cu doi ani, de loc din Măgureni şi plecată în Germania cu un an mai înainte.

Biletul pentru călătorie, cu destinaţia Leipzig, a fost achitat integral de către “buna” prietenă. Aceasta a întâmpinat-o pe Ioana la autogară şi a condus-o “acasă”. Teamă, panică şi lacrimi multe au invadat-o pe biata fată în momentul în care a văzut că “buna” prietenă nu locuia singură, ci cu soţul ei, Robert, un proxenet fără măsură, ce are un mandat de arestare pentru crimă în România şi interdicţie în vreo trei ţări europene. Din clipa în care a păşit în acea casă, Ioana nu a mai fost scăpată din ochi de acesta.

Mama ei povesteşte printre suspine şi cu lacrimi în ochi cum a simţit, încă de la primul telefon, că fata nu este bine şi ceva se întâmplă cu ea.

Puţine cuvinte îi putea rosti Ioana mamei şi doar câteva reale. În rest, totul era dictat de Robert. Acest rău întruchipat era pe urmele ei tot timpul şi fiecare mişcare, fiecare gest sau cuvânt, toate îi erau monitorizate. 

În fiecare zi era obligată să întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi şi i s-au făcut poze speciale pentru site-urile pornografice. Ceea ce ridică un semn de întrebare este faptul că şi “buna” prietenă era supusă cam aceluiaşi tratament, deşi cei doi se căsătoriseră în România şi aveau împreună şi un copil în vârstă de aproximativ 3 ani.

După numai două luni, Ioana a fost mutată la Nürenberg. Şi acolo a fost tot timpul sechestrată, abuzată şi tratată cu cea mai mare duritate şi răutate. Nici convorbirile cu părinţii nu mai existau.

Tragedia s-a întâmplat pe 31 iulie, însă familia a fost anunţată abia după trei săptămâni. Poliţia din Germania a informat Vama, cei de acolo au transmis Poliţiei din Ploieşti şi apoi a fost anunţată Poliţia din Poiana Câmpina. Surprinzător este faptul că ambulanţa a fost chemată de „buna” prietenă, iar detectivul care se ocupa de caz a dus-o pe aceasta la secţia de poliţie pentru a da o declaraţie pentru cele întâmplate, dar nu a putut s-o aresteze preventiv pentru că nu avea suficiente dovezi. Atât ea cât şi Robert au dispărut şi sunt puşi sub urmărire prin Interpol.

"A dat să fugă, i-au rupt coastele pe partea stângă, a fost opărită. A doua oară a fost lovită în cap. Nu vorbeşte, nu se mişcă. Nu ştiu dacă conştientizeaza că eram lângă ea, a început să plângă", a povestit mama fetei.

Ioana a ajuns în comă la spital şi a fost operată de trei ori pe creier. Acum este de nerecunoscut. Nimic din chipul transfigurat de suferinţă nu mai aminteşte de tânăra frumoasă de acum câteva luni.

Acum este internată la un spital din Koln. Drama Ioanei i-a sensibilizat pe germanii care i-au aflat povestea, iar costurile spitalizării sunt suportate de mai multe organizaţii umanitare.

Cei cae vor să o ajute pe mama Ioanei pentru a ajunge alături de fiica sa o pot face donând bani în contul

Gratiela Condea (mama Ioanei)

RO87 RZBR 0000 0600 1727 7728


Raiffaisen BANK Câmpina