Naşterea Mântuitorului, numită în popor şi Crăciunul, este sărbătorit în fiecare an pe 25 decembrie. Deşi pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, Naşterea Mântuitorului nu este tot atât de veche precum Pastile sau Rusaliile, potrivit crestinortodox.ro.
Crăciunul este sărbătorit în toată lumea creştină, însă creştinii din Apus şi cei din Răsărit sărbătoreau la date diferite.
Astfel, în Apus, cel puţin de prin sec. III, Naşterea Domnului se serba, ca şi azi, la 25 decembrie, iar în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, pe 6 ianuarie.
Această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).
De fapt însă, atât în Orient, cât şi în Occident Naşterea Domnului a fost serbată de la început la aceeaşi dată, în legătură cu aceea a solstiţiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcţie de data exactă la care cădea atunci solstiţiul, adică la 25 decembrie.
Se consideră că sărbătoarea Naşterii s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ţinut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Naşterii ("Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L !...").
Peste câţiva ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului, şi la Antiohia, apoi, cu timpul, fiind introdusă şi în Biserica Alexandriei şi în cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel în creştinătatea răsăriteană. Numai armenii serbează încă până astăzi Naşterea Domnului tot la 6 ianuarie (odată cu Botezul Domnului), ca în vechime.
La fixarea zilei de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Naşterii Domnului s-a avut în vedere probabil şi faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstiţiului de iarnă (22 decembrie). Biserica a vrut să contrapună o sărbătoare creştină mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientală, care prin sec. III făcea o serioasă concurenţă creştinismului, îndeosebi în rândurile armatei române, şi a cărui sărbătoare centrală cădea în jurul solstiţiului de iarnă (22-23 decembrie), ea fiind privită ca zi de naştere a zeului Soare, învingător în lupta contra frigului şi a întunericului, şi Ziua de naştere a Soarelui, pentru că de aici înainte zilele încep să crească, iar nopţile să scadă.
Opinia generală a liturgiştilor şi istoricilor apuseni este că ziua de naştere a zeului Mitra ar fi fost astfel înlocuită cu ziua de naştere a Mântuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptăţii" (Maleahi IV, 2) şi "Răsăritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 şi Troparul Naşterii Domnului) şi pe Care bătrânul Simeon îl numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca ÎI. 32), iar apoi El însuşi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5).
Tot în legătură cu fenomenele naturii erau şi sărbătorile de iarnă ale românilor, precum Saturnaliile (sărbătoarea lui Saturn) şi Juvenaliile (sărbătoarea tinerilor sau a copiilor), care cădeau cam în acelaşi timp.
De aceste sărbători ale strămoşilor noştri români erau legate o mulţime de datini şi obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le păstrează până azi, dar le-a pus în legătură cu Naşterea Domnului şi le-a împrumutat sens şi caracter creştin, că de exemplu: colindele, sorcova, pluguşorul s.a., la care cu timpul s-au adăugat şi altele, de origine şi concepţie pur creştină: Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai importante şi mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.
