Impactul bugetar al majorării pensiei minime de la 350 lei la 400 lei este de 171 milioane lei, iar la nivelul Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor Publice /MFP/ există discuţii în acest sens, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, la Radio România Actualităţi.
"În momentul de faţă există discuţii la nivelul Ministerului Muncii şi la nivelul Ministerului Finanţelor ca pensia minimă să crească la 400 de lei (…) Nu am promovat încă un act normativ, de aceea vă spun că există discuţii. Dar bani ar fi pentru aşa ceva. Noi am calculat impactul când am avut acele discuţii cu Ministerul Muncii şi impactul ar fi de 171 de milioane de lei", a afirmat Petrescu.
"La noi pensiile sunt extrem de mici comparativ cu restul Europei. Riscul de sărăcie şi excluziune socială este mult ridicat peste acelaşi indice din restul Europei. Din câte ştiu eu, persoanele de peste 65 de ani din România au un astfel de risc de peste 35%, în restul Europei este mult mai mic. Deci pentru astfel de persoane nu văd o problemă în a ridica pensia minimă", a mai spus oficialul MFP.