Siteul AdmitereLiceu.ro a publicat un top al primelor 20 de licee din România, comparativ cu anul 2013. Topul este bazat pe ultima medie de admitere în acest an. Interesant este faptul că niciun liceu din Prahova nu fugurează în acest top, semn că elevii prahoveni au cam scăzut ritmul.
De menţionat este că anul acesta media de admitere s-a calculat după o nouă formulă, în care media Evaluării Naţionale a avut o pondere de 75%, în timp ce media de absolvire V – VIII de 25%, faţă de 50% fiecare în 2013. Acest lucru a determinat diferenţe în ceea ce priveşte nivelul mediei de admitere, anul acesta ştacheta coborând cu câteva zeci de sutimi.
Primele două poziţii din top au fost ocupate în ambii ani de Colegiul Naţional ”Sfântul Sava” şi Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr”, amândouă din Bucureşti. Poziţia cu numărul 3 este cea care diferă anul acesta: Constanţa, reprezentată în acest top de Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân”, coboară de pe podium pe locul 4 pentru a face loc Clujului şi al său Colegiu Naţional ”Emil Racoviţă”. Diferenţele dintre cele două licee sunt oricum foarte mici.
O serie de poziţii din top au rămas neschimbate în cei 2 ani, printre acestea fiind locurile 6, 7 (Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” şi Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” – ambele din Bucureşti) şi 15 (Colegiul Naţional ”Unirea” din Iaşi).
Colegiul Naţional ”B. P. Haşdeu” din Iaşi a înregistrat cea mai mare coborâre în top 20: locul 20 în 2014, faţă de 11 în 2013.
Oraşul cu cele mai multe licee în top 20 râmâne în ambii ani Bucureşti (6), urmat de Constanţa şi Iaşi, fiecare cu 3 licee. În graficul de mai sus puteţi vedea mai bine situaţia topului şi diferenţele înregistrate în cei 2 ani.
(CLICK PE POZĂ PENTRU A MĂRI)