Aeroportul Internaţional 'Avram Iancu' Cluj a inaugurat, sâmbătă, o nouă rută aeriană, spre Dubai, care va lega Transilvania de Emiratele Arabe Unite.

'Suntem bucuroşi că astăzi inaugurăm zborul Cluj-Napoca — Dubai, operat de compania aeriană Wizz Air, acesta reprezentând o premieră pentru Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, deoarece niciun alt operator aerian nu a mai zburat spre această destinaţie până în prezent. Vânzările biletelor pentru această rută s-au bucurat de un mare succes, fiind o destinaţie mult dorită şi suntem convinşi că se va bucura în continuare de aprecierea pasagerilor clujeni şi a celor din întreaga Transilvanie', a declarat, într-un comunicat de presă, directorul aeroportului clujean, David Ciceo.

Cursele aeriene spre Dubai vor fi operate de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta.

Prin cursa spre Dubai, Wizz Air a ajuns să opereze de la Cluj 21 zboruri regulate către 11 ţări din Europa şi Orientul Mijlociu. De asemenea, pentru anul viitor, Wizz Air a anunţat deschiderea a cinci noi destinaţii: spre Memmingen (Germania, din 15 februarie 2016), Berlin-Schoenfeld (Germania, din 22 iulie), Doncaster Sheffield (Anglia, din 22 iulie), Billund (Danemarca, din 23 iulie) şi Alicante (Spania, din 24 iulie).

De pe aeroportul clujean sunt operate în prezent curse aeriene spre 24 de destinaţii din Europa si Orientul Mijlociu, prin intermediul a trei companii aeriene.