Autorităţile judeţene au comemorat joi, în parcul Bucov, 78 de ani de la moartea unui important politician şi profesor, Constantin Stere. Cu toate că este aniversat, comemorat şi celebrat cu diverse ocazii puţine lucruri sunt cunoscute despre activitatea sa politică.

Născut în Basarabia, aflată din 1812 în graniţele Imperiului Rus, Stere se implică din tinereţe în rândurile mişcării narodniciste, care milita pentru emanciparea ţărănimii şi eliminarea  feudalismului. Înainte de a deveni un naţionalist fervent, Stere recunoaşte că abia la finalul anilor `70 (ai secolului XIX) a învăţat să vorbească şi să scrie româneşte.

Acesta a fost arestat de Ohrana (poliţia politică a regimului) în 1883 iar în 1886 a fost condamnat la detenţie, fiind deportat în Siberia pentru trei ani. Ulterior a mai fost arestat de câteva ori, şi prin cele câteva închisori prin care a trecut l-a întâlnit pe Lenin (viitorul lider al revoluţiei bolşevice) şi pe Josef Pilsudsky, (viitor lider al Poloniei independente).

În 1892, după eliberare, se refugiază în România, la Iaşi, unde îşi face studiile la Facultatea de Drept. În 1897 susţine teza de licenţă, în 1901 începe cariera de pedagog de la gradul de profesor suplinitor iar în 1913 a fost ales rector. În 1916 îşi dă demisia şi pleacă la Bucureşti. Timp de 40 ani a desfăşurat activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul şi conducătorul revistei „Viaţa românească“, apărută la 1 martie 1906. A făcut parte din partidul liberal, a înfiinţat partidul ţărănesc, a luptat pentru organizarea politică a ţărănimii, dar carieră politică nu a putut face. A militat pentru înfăptuirea cerinţelor esenţiale ale revoluţiei burghezo-democratice: reforma agrară şi votul universal.

Constantin Stere considera că ţărănimea este factorul fundamental al progresului social, dacă ar fi emancipată şi ar avea ştiinţă de carte. Acest crez a stat la baza ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfârşitul secolului al XIX-lea.

De ce a militat Stere pentru alianţa cu Germania ?

Ceea ce istoriografia românească omite cu bună ştiinţă este orientarea lui Stere în materie de politică externă în timpul Marelui Război.

Odată cu izbucnirea primului Război Mondial, elita românească a fost împărţită. Cei mai mulţi militau pentru intrarea în război alături de Franţa, Marea Britanie şi Rusia şi pentru obţinerea Transilvaniei de la Austro-Ungaria. O parte importantă a elitei româneşti a militat pentru alianţa cu Germania, împotriva Rusiei, ultima fiind considerată mult prea periculoasă pentru existenţa României.

În acest ultim curent s-a înscris şi Constantin Stere. „Destinul lui Stere este determinat de obârşia lui basarabeană. Pentru că a rămas credincios idealului basarabean, Stere şi-a ruinat singur o dublă carieră, politică şi universitară, care se anunţa strălucită“, arată Lucian Boia în „Germanofilii“.

Odată cu declanşarea războiului mondial, Stere se desparte fără reţineri de liberali şi politica pro-franceză a  lui Ionel I C Brătianu.

Teza lui Stere era că doar expansiunea Rusiei reprezintă un pericol pentru România şi că Austro-Ungaria nu are niciun interes să se extindă pe seama României, aşa cum se specula prin presa antantistă. Germania este favorabilă României. „Putem afirma comunitatea multor interese economice şi politice între imperiul german şi noi“. Din punctul lui de vedere lupta pentru supremaţie se dă în această zonă între Germania şi Rusia. „Nu este indiferent, dacă pentru lungi decenii sau poate chiar veacuri, Europa va fi pusă sub dominaţie căzăcească. Rusia este singurul stat din Europa care nu se sprijină pe o ordine de drept. E stat poliţienesc nu stat de drept“, definea Stere situaţia şi inamicul principal al României.

„Discursul său fluviu din Parlament, decembrie 1916, în apărarea Basarabiei şi pentru războiul împotriva Rusiei, a stârnit senzaţie, chiar dacă nu a schimbat convingerile.

Tot din cauza acestor convingeri anti-antantiste se confruntă la Universitatea din Iaşi cu contestări virulente din partea studenţilor. În februarie 1916 acesta îşi dă demisia din funcţia de rector, candidând mai târziu pentru această funcţie. Jocurile sunt însă făcute de ministrul Educaţiei, I.G. Duca, care reuşeşte să impună la rectorat pe Matei Cantacuzino.

Stere decide să se dedice luptei pentru alianţa cu Germania. Acesta „decide să joace la miză mare şi la scară europeană. Călătoreşte în martie 1917 la Viena şi Berlin, cu un memoriu scrie de el în franceză şi tradus în germană, pe care, în înţelegere cu Vaida Voievod, l-a transmis mai multor responsabili austrieci şi germani, printre care ministrul de Externe, contele Czernin şi generalul Ludendorff. Ceea ce propunea el, în intenţia de a salva România şi de a evita pierderile teritoriale, era alăturarea ţării, într-o construcţie central-europeană, la Germania şi Austro-Ungaria sau, şi mai precis, alegerea împăratului Austriei ca rege al României“, scrie istoricul Lucian Boia. Iniţiativa aceasta a fost un eşec.

Ulterior, după începerea războiului Stere se apucă de publicistică arătând în fiecare articol că predicţiile sale s-au împlinit: înfrângerea României, destrămarea Rusiei. Concluziile sale sunt fără echivoc: „Românismul nu poate avea alt viitor decât în organizaţia politică şi economică a bazinului dunărean, ca factor al Europei Centrale“.

În momentul unirii Basarabiei la Regat în martie 1918, Stere a contribuit decisiv la acest proces, mai ales că noua Ucraină independentă de tutela Moscovei începea să emită pretenţii asupra acestui teritoriu.

Retragerea

Odată cu sfârşitul războiului cariera politică a lui Stere a intrat într-un con de umbră din care nu a mai ieşit. Ostracizat de antantiştii victorioşi, nu a mai reuşit să fie vizibil cu ideile sale în spaţiul public.

Sfîrşitul vieţii şi-l petrece retras şi izolat de frământările politice la Bucov, unde se află acum şi muzeul memorial şi parcul care îi poartă numele. Retragerea lui Constantin Stere în conacul de la Bucov a reprezentat renunţarea totală din mediul politic. S-a stins din viaţă la 26 iunie 1936, la Bucov.

Alex POLICALĂ