În apropiere de oraşul Covasna, în vârful munţilor, există o veche cetate dacică care, se spune că, ar fi locaşul unde cândva sălăşluiau personaje feminine de o frumuseţe rară – zânele. Povestea interesantă a acestui loc de basm este dată, în special, de faptul că aici, în adâncurile munţilor, ar fi îngropate comorile acestor fete frumoase.

Cetatea Zânelor, aşa cum este cunoscută, se află în apropiere de Covasna, la o altitudine de 960 de metri, între Pârâul Cetăţii şi Pârâul Mişca. Piscul pe care se află cetatea este la rândul său înconjurat de alte trei masive montane mult mai înalte ca el.

Poziţia cetăţii nu a fost aleasă întâmplător de daci, astfel că jumătate din munte este înconjurat de prăpastie sau zone greu accesibile. Ascuns între munţi şi înconjurat din trei părţi de piscuri mai înalte care-i asigurau protecţie, atât în faţa inamicilor, dar şi în faţa naturii, masivul pe care se află cetatea are şi o largă deschidere spre zonele depresionare.

Dacă doriţi să vizitaţi cetatea, trebuie să aveţi în vedere faptul că malurile sunt abrupte, pe alocuri sub forma unor pereţi de stâncă, aproape imposibil de urcat. Drumul este predominant forestier nermarcat cu semne, compus din văi abrupte. Accesul spre cetate durează undeva la două ore şi nu este indicat pentru cei care vor să se aventureze şi nu au o condiţie fizică bună. Deşi se face pe jos, traseul merită urmat, deoarece peisajele întâlnite sunt mirifice, de pe Muntele Cetăţii fiind vizibilă întreaga depresiune a Târgului Secuiesc.

Cetatea a intrat în vizorul arheologilor pe la jumătatea secolului al 19-lea, când acolo au fost descoperite vase vechi din pastă grosieră, arse negru sau cenuşiu. Între anii 1942-1943 au fost iniţiate primele săpături arheologice de către un cercetător clujean, pe nume Alexandru Ferenczi. El a reuşit atunci să dezlege o parte dintre tainele cetăţii şi a demonstrat faptul că cetatea a aparţinut dacilor. Săpăturile întreprinse de arheologi au dus la descoperirea zidurilor cetăţii  şi au scos la iveală părţi ale unor obiecte din ceramică şi monezi care datează din vremea dacilor. Aşadar, cetatea a fost construită cu mii de ani în urmă, în epoca dacică.

În anii ce-au urmat, s-au întreprins noi cercetări arheologice privind această tainică cetate. În anul 1949 de către un grup de cercetători în fruntea căruia se afla binecunoscutul arheolog clujean Constantin Daicoviciu, şi în anul 1968 de către un alt cercetător pe nume Székely Zoltán. Următorii 30 de ani au fost, pentru cetate, cei mai urâţi, întrucât aceasta a fost devastată la propriu de cei care au venit să găsească comorile ascunse în munte. O parte din incinta şi zidurile cetăţii au fost distruse.

Interesanta cetate a fost dată uitării ani la rând. Timp de 26 de ani nicio autoritate nu a mai trecut pe la cetate şi a lăsat-o în paragină. Paradoxal vorbind, o „minune” a naturii a făcut ca cetatea să intre iarăşi în atenţia arheologilor, după ce o furtună năprasnică a smuls copacii din rădăcini şi astfel s-au descoperit părţi de ziduri şi complexe de locuit ale Cetăţii Zânelor.

În ansamblul ei, cetatea nu a fost nici pe departe uşor de realizat, strămoşii noştri daci au construit amplasamentul printr-un efort enorm, dacă ar fi să ne gândim în primul rând la poziţia din vârful muntelui şi zona abruptă în care se află. Dimensiunile zidurilor depăşesc 700 de metri lungime, iar suprafaţa totală a cetăţii amenajate are 30.000 de metri pătraţi.

 

Legendele comorilor ascunse în munte

 

Mai multe legende au fost vehiculate în jurul acestei cetăţii, însă cea mai importantă rămâne cea legată de existenţa unor comori ascunse în munţi şi de prezenţa unor personaje feminine de o rară frumuseţe, printre care una dintre zâne ar fi fost la fel de frumoasă ca şi Ileana Cosânzeana.
Legenda spune că aceste comori, care aparţineau frumoaselor zâne, ar fi ascunse într-o cămară în inima muntelui. Cetatea are şi un duh al ei care păzeşte cu străşnicie aceste comori. Acest lucru înseamnă şi faptul că ele ar fi blestemate, şi nu degeaba cetatea a fost mereu privită cu admiraţie, dar şi cu frică.
Povestea zânelor şi a comorilor ascunse face ca această zonă să fie cu totul deosebită, începând de la explorarea pe munte timp de două ore ca să ajungi la cetate, la locul mirific creat de prezenţa acestor creaturi de basm şi până la „căutătorii de comori” care au distrus cetatea sperând a se îmbogăţi.
Adevărat sau nu, dar cu siguranţă interesant, este că legenda mai spune că o dată la şapte ani, porţile secrete ale cetăţii se deschid, iar comorile pot fi văzute întreaga noapte până la cântatul cocoşilor. Cei care ajung să împărtăşească această adevărată minune şi se aventurează în descoperirea comorilor din cămara ascunsă, trebuie să iasă afară din cetate până la răsărit, altfel vor fi înghiţiţi de o forţă necunoscută care închide porţile şi vor rămâne blocaţi în ea.

Localnicii povestesc o astfel de întâmplare, care ar fi avut loc în anul 1936. Un cioban din zonă ar fi intrat în cetate cu gândul de a găsi comorile. Nu se ştie dacă a făcut săpături sau poarta i s-a deschis, însă ciobanul a găsit o pivniţă cu mult aur, şi-a umplut buzunarele cu el, însă a fost blocat de porţile cetăţii. Până nu a golit buzunarele de aur şi desagele sale, ciobanul nu a putut să scape din mâna „forţei necunoscute” care închide şi deschide în mod surprinzător porţile cetăţii.

Specialiştii au ajuns la concluzia că Cetatea Zânelor este una dintre cele mai impunătoare cetăţi dacice din afara Munţilor Orăştiei (unde se regăsesc cetăţile dacice) şi este unicat în lumea dacică. Astăzi, însă, cu tristeţe în suflet putem să zicem că din falnica şi unicata cetate a strămoşilor noştri au rămas doar legendele comorilor ascunse în adâncul muntelui.